Fetele antrenate de Radu Voina vor afla pe 24 iunie cu cine se vor bate în Liga Campionilor. Formaţia vâlceană are ca obiectiv pentru noul sezon finala ultimul act al competiţiei.
Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi va afla adversarele din grupele Ligii Campionilor pe 24 iunie. Galacticele au fost repartizate în urna a II-a valorică, alături de Podravka Koprivnica, Krim Ljubljana si Larvik HK. “Ne aşteptam sa fim în prima urnă, s-a ţinut cont de rezultatele noastre obţinute anul trecut. Este o urnă bună, noi sperăm să avem o tragere favorabilă, dar la obiectivul pe care l-am propus în acest an, nu mai contează cu cine picăm pentru că ne vom întâlni la un moment dat cu toate echipele. Dacă ar fi să facem nişte pronosticuri, am dori să picăm cu Gyor sau Volvograd din prima urnă, iar din a III-a grupă cu Kometal sau pe Itxaco. În ceea ce priveşte grupa a patra, ar fi bine dacă am evita FCK Copenhagen” a declarat vicepreşedintele clubului sportiv Oltchim, Petre Berbecaru.
Componenta grupelor valorice pentru tragerea la sorti ce va avea la Viena sunt:
Urna I: Viborg HK (Danemarca), Hypo NO (Austria), Gyori ETO KC (Ungaria), Dinamo Volgograd (Rusia).
Urna II: CS Oltchim Ramnicu Valcea (Romania), Krim Ljubljana (Slovenia), Podravka Koprivnica (Croatia), Larvik HK (Norvegia).
Urna III: Buducnost T-Mobile (Muntenegru), HC Leipzig (Germania), HC Gjorce Petrov
(Macedonia), Itxako Navarra (Spania).
Urna IV: Echipele ce vor veni din turneele preliminare.
Cealaltă echipă românească, Rulmentul Brasov, a fost desemnată cap de serie în calificările pentru grupele Champions League, evitând formaţii precum Zvezda Zvenigorod, Aalborg DH sau Ferencvaros Budapesta. Formaţia braşoveană ar putea întâlni pe Byasen, FCK Handbold sau Metz HB.