Societatea a demarat o serie de lucrări de reparaţii la valvele barajului de la Vădeni, din Târgu-Jiu, însă nu a respectat prevederile din avizele eliberate de Sistemul de Gospodărire a Apelor .
O echipă formată din comisari ai Gărzii de Mediu Gorj au început o anchetă pentru astabili cauzele care au dus la moartea a sute de kilograme de peşte, găsit luni lângă barajul râului Jiu. În urma anchetelor preliminare, s-a stabilit că peştii au murit după ce apa din lacul de acumulare a fost evacuată de către angajaţii SC Hidroelectrica SA pe fondul unor lucrări de reparaţii tehnice la baraj. Sucursala din Târgu-Jiu a SC Hidroelectrica SA a fost sancţionată de comisarii Gărzii de Mediu Gorj cu suma de 30.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor stipulate în avizul eliberat de Sistemul de Gospodărire a Apelor. „S-a constatat că nu au fost respectate prevederile avizului.Golirea trebuia să se facă fără a creşte turbiditatea apei. S-au creeat curenţi turbionari antrenând mâlul fapt care a condus la distrugerea florei şi faunei acvatice“, a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu Gorj, Gheorghe Sanda.
„Ne vom supune consecinţelor“
În această dimineaţă, la finalizarea anchetei, reprezentanţii SC Hidroelectrica SA nu au prezentat un punct de vedere oficial privind accidentul ecologic de luni. „Încă nu putem da un răspuns oficial, însă ne vom supune consecinţelor“, a precizat directorul tehnic al sucursalei SC Hidroelectrica SA, Cătălin Tilea.
„Oamenii se puteau îmbolnăvi de la peşte“
În urma accidentului ecologic de la începutul săptămânii, târgujieii au profitat şi au intrat în mâl ca să strângă peştii în plase. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj spun că persoanele se puteau suferi o toxinfecţie alimentară. „Din cauza căldurii peştele se putea altera în doar câteva ore, fiind periculos pentru oameni. Însă, din