Dumitru Ciupa reprezintă omul autentic de pe Valea Bârgăului: harnic şi iute, cum sunt toţi oamenii de la munte. Dumitru Ciupa este în acelaşi timp, un mare artist, unul dintre cei mai apreciaţi instrumentişti din ţară. Dumitru Ciupa cântă de când se ştie. Mai toţi i-au ascultat taragotul, fluierul şi cavalul. „Ca să deprinzi tainele unui instrument trebuie, în primul rând, să fii înzestrat de sus. Dacă nu ai ureche muzicală, nu poţi cânta”. Aşa îşi începe Dumitru Ciupa, filmul vieţii sale. „ Am absolvit şcoala generală în Prundu Bârgăului, pe urmă am urmat o şcoală profesio¬nală de mecanici auto, în Cluj-Napoca. Acolo, datorită unor colegi, care cântau la taragot, am început să cânt şi la acest instrument. Am devenit enciclopedie, doar ascultând muzică”, ne povesteşte artistul.
A fost un autodidact. A urmat Şcoala Populară de Arte, unde s-a perfecţionat în noţiuni de teorie muzicală, pentru a avea habar ce este aceea o gamă majoră. A colindat lumea şi „înainte”, şi „după.” Amintirile cele mai dragi sunt legate de primul turneu pe care l-a făcut cu ansamblul folcloric „Codrişorul”, în fosta Uniune Sovietică. A cântat chiar la teatrul Balşoi din Moscova. Ne spune, cu regret, că în străinătate, instrumentiştii sunt mult mai apreciaţi decât în ţară. Are sute de turnee, a străbătut zeci de oraşe. Au rămas fotografiile şi amintirile.
Dumitru Ciupa, tată şi bunic
Dorul de casă s-a aprins şi mai tare când, în viaţa lui Dumitru Ciupa, au apărut cei doi copii, care moştenesc ceva din talentul tatălui. Băiatul cântă la fluier, iar fata îşi mai „valorifică” vocea la petreceri. Încă mai lucrează în cadrul Căminului Cultural din Prundu Bârgăului deşi e pensionar şi colaborează cu formaţia de dansuri din Susenii Bârgăului. Îşi doreşte să continue activitatea cu cei de la Clubul Elevilor din Prund, unde a lucrat pentru o perioadă de timp ca ins