* ex-petroliştii Eugen Crăciun şi Vasilică Gheorghe au promovat cu FC Ploieşti pe prima scenă a fotbalului românesc
Dacă pe plan local, decizia de a juca numai cu fotbalişti autohtoni nu a dat roade, iubitorii fotbalului brăilean au satisfacţia că doi dintre cei care au deprins tainele fotbalului la Petrolul Ianca au reuşit performanţa de a promova cu FC Ploieşti în Liga I.
Cei doi fotbalişti, Eugen Crăciun şi Vasilică Gheorghe, nu au avut apariţii sporadice la Ploieşti, ci au fost titulari meci de meci pentru gruparea pregătită în retur de Ion Moldovan.
Ploieştenii, cu V. Gheorghe şi Crăciun integralişti, au parafat accederea în primul eşalon cu o victorie, 1-0, pe teren propriu în ultima etapă a returului Ligii aII-a, în disputa cu Delta Tulcea, unde antrenor secund este tot un brăilean, Cristi Rusu.
FC Ploieşti a încheiat sezonul 2008-2009 pe locul al doilea în seria întâi a Ligii a II-a, având doar două puncte mai puţin decât prima clasată, Ceahlăul Piatra Neamţ, care a încheiat returul cu 69 de puncte.
În ultima etapă, portarul Cristian Hăisan a bifat toate minutele pentru FCM Bacău, formaţie care a remizat, 2-2 la FC Snagov şi a terminat campionatul pe locul al şaptelea după ce, mai bine de jumătate de sezon s-a luptat să evadeze din subsolul clasamentului. * ex-petroliştii Eugen Crăciun şi Vasilică Gheorghe au promovat cu FC Ploieşti pe prima scenă a fotbalului românesc

Pl