Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reformiştii pierd oameni în lupta cu Ahmadinejad

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 iunie 2009 ·

VICTIMELE REPRESIUNII. Forţele de ordine de la Teheran au intervenit brutal luni seară, împuşcând mortal cel puţin şapte civili. Sursa: Reuters

Protestele de stradă din Iran au luat o turnură dramatică după ce, luni seară, cel puţin şapte ma ni fes tanţi au fost împuşcaţi mortal de forţele de ordine în timp ce încercau să ia cu asalt o secţie a miliţiilor Basij, o organizaţie paramilitară considerată „o chii şi urechile regimului islamist”. Un fotograf iranian a confirmat împrejurările în care au murit respectivii manifestanţi, desprinşi din coloanele care mărşăluiau spre centrul capitalei pentru a ataca postul miliţiei religioase.

Situaţia riscă să se tensioneze tot mai mult la Teheran, în condiţiile în care regimul iranian a cerut ieri susţinătorilor preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad să participe masiv la o contra manifestaţie în aceeaşi piaţă în care reformistul Mir-Hossein Mousavi îşi chemase simpatizanţii. Acesta din urmă a făcut însă pasul înapoi, apelând la electoratul său să renunţe la forma de protest pentru a evita riscul unor confruntări sângeroase.

În faţa escaladării violenţelor la Teheran, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, care speră într-o reconciliere cu republica islamică, s-a declarat preocupat de reprimarea manifestaţiilor şi a cerut autorităţilor iraniene să respecte drepturile omului. Acelaşi mesaj a fost transmis ieri şi de reprezentanţii Comisiei Europene.

Interzis presei străine

În pofida apelurilor internaţionale, Iranul a interzis tuturor jurnaliştilor străini să mai relateze despre evenimentele „ilegale” în derulare la Teheran, o măsură neobişnuită în condiţiile în care astfel de restricţii vizau până acum, în general, doar echipele de televiziune. Doi lideri ai opoziţiei reformiste au fost, de asemenea, arestaţi ieri. Consiliul Gardienilor, instanţa legislativă supre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°