Péter Esterházy a obţinut, luni, la Festivalul “Zile şi nopţi de literatură”, Marele Premiu “Ovidius”, iar Joey Goebel a luat Premiul pentru Tânărul Scriitor.Esterházy, unul dintre cei mai traduşi autori maghiari contemporani, declară că adevărata literatură apare numai din lupta cu limbajul. Péter Esterházy:„Scrisul îmi provoacă probleme“
Cezar Paul-Bădescu: Aţi studiat matematica. De ce aţi preferat literatura matematicii?
Péter Esterházy: Niciodată nu am fost un matematician adevărat, eu doar am terminat Facultatea de Matematică. Dacă aş fi profesat matematica, aş fi fost un matematician mediocru. Sunt doar un scriitor care a învăţat matematică. Acum îmi pare bine că am învăţat-o. Intelectualilor umanişti le este teamă de matematică. Mie, nu. E un câştig, pentru că am în mine cu o teamă mai puţin.
„Nu mi-a spus nimeni că sunt aristocrat“
Faceţi parte dintr-o celebră şi veche familie nobiliară, despre care aţi şi scris cartea „Harmonia Caelestis” (o saga a familiei dumneavoastră). Cum v-aţi simţit, ca aristocrat, în vremea comunismului?
Mie nu mi-a spus nimeni că sunt aristocrat. În comunism, două tipuri de oameni sunt defavorizate: cei care sunt aristocraţi şi cei care nu sunt aristocraţi. Din multe puncte de vedere, eu m-am născut într-o zodie bună. Când am devenit matur, dictatura din Ungaria a devenit una moale. Pe mine, dictatura nu m-a expulzat din propria mea viaţă, cum s-a întâmplat cu părinţii mei.
Ei au fost deportaţi. Tatăl meu s-a născut într-una dintre cele mai bogate familii din Ungaria, iar la 30 de ani stătea într-o pepenărie şi nu avea nimic. Eu din start nu am avut nimic, deci, dacă la 30 de ani eram tot sărac, nu era o mare deosebire. Într-un fel, pot să spun că această situaţie mi-a fost folositoare, pentru că nu aveam nicio speranţă. Familia