Un cercetător recunoscut pe plan internaţional a dat în judecată Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi
Mariana Neamţu le-a cerut judecătorilor să constate că îndeplineşte condiţiile ca să participe la concursul pentru lector sau conferenţiar.
Mariana Neamţu (39 de ani), asistent universitar la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii „Gh. Asachi din Iaşi”, s-a adresat judecătorilor pentru că nu poate avansa.
Cercetătorul, care a lucrat aproape şase ani în Germania şi Elveţia şi a scris numeroase lucrări de specialitate, a primit anul trecut avizul negativ din partea şefului de catedră. Acesta a considerat că Mariana Neamţu nu s-a evidenţiat în domeniul cercetării decât în străinătate.
„Se poate aprecia că doamna Neamţu Mariana a adus o contribuţie ştiinţifică notabilă deşi, din păcate, numai în cadrul unor colective de cercetare din exterior”, a precizat şeful de catedră în fişa de evaluare. Asistent cu bacalaureatul contestat
Dosarul de înscriere s-a împotmolit apoi la rectorat, unde s-a motivat că nu se poate înscrie la concurs pentru că diploma de bacalaureat obţinută în Republica Moldova nu este valabilă. „Prin atestatul de echivalare a studiilor în România mi-au fost acordate toate drepturile conferite de statul român”, a spus Mariana Neamţu, care şi-a susţinut şi doctoratul la universitatea ieşeană.
Astfel a dat în judecată instituţia şi a cerut invalidarea concursurilor, organizarea din nou a acestora şi recunoaşterea faptului că îndeplineşte condiţiile necesare pentru a participa la ele. „Ar trebui să facă în ţara natală studii complementare de un an, iar apoi va putea avansa”, a precizat prorectorul universităţii Dan Guşă. Acesta a motivat că nu se vor lua măsuri împotriva Marianei Neamţu, deşi teoretic ocupă o funcţie de asistent universitar fără a avea