Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.400 de salariaţi ai CFR Marfă vor să iasă la pensie

Publicat in Capital, miercuri 17 iunie 2009 ·

CFR Marfă a primit 1.420 de cereri de pensionare, care ar reprezenta o reducere de 3,7% a fondului de salarii, iar directorul general general al companiei, Călin Graţian, nu exclude posibilitatea efectuării de dispobilizări, după luna iulie."Fac un apel la cei care îndeplinesc criteriile de pensionare să urgenteze procedurile. Noi am făcut un calcul că ar urma ca de la 1 august aceştia să fie pensionaţi. Eu personal nu exclud şi o reducere a personalului. Nu pot să spun câţi oam

CFR Marfă a primit 1.420 de cereri de pensionare, care ar reprezenta o reducere de 3,7% a fondului de salarii, iar directorul general general al companiei, Călin Graţian, nu exclude posibilitatea efectuării de dispobilizări, după luna iulie.

"Fac un apel la cei care îndeplinesc criteriile de pensionare să urgenteze procedurile. Noi am făcut un calcul că ar urma ca de la 1 august aceştia să fie pensionaţi. Eu personal nu exclud şi o reducere a personalului. Nu pot să spun câţi oameni, pentru că trebuie discutat şi cu patronatele", a declarat Graţian, citat de Mediafax.

Prin aceste discuţii, CFR Marfă a convenit cu sindicaliştii un program de lucru până la finele lunii iulie. Măsurile vizează diminuarea orelor suplimentare, a orelor lucrate pe timp de noapte şi în week-end, a orelor festive şi a orelor efectuate la şcoală şi la siguranţa circulaţiei.

"Am convenit ca de exemplu în zonele unde este trafic redus să se desfăşoare activitatea preponderent pe timpul zilei, iar activităţile importante să nu se efectueze sâmbăta şi duminica. Vom cuantifica aceste măsuri şi la finalul lui iulie vom vedea care este rezultatul", a spus Graţian, după negocierile cu sindicatele feroviare.

El a adăugat că norma de lucru pe lună este de 160 de ore, orele lucrate în week-end sunt plătite dublu, iar pentru orele de noapte angajaţii primeau un spor. @

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 2 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul din Azerbaidjan. Transmitem condoleanţe familiilor victimelor tragicului accident aviatic şi dorim însănătoşire grabnică tuturor celor răniţi

News.ro acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, că Guvernul României este solidar cu poporul din Azerbaidjan şi transmite condoleanţe familiilor victimelor tragicului accident aviatic şi dorim însănătoşire grabnică tuturor celor răniţi. Premierul Marcel Ci

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 3 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

NATO anunţă o ”consolidare a prezenţei militare” la Marea Baltică după ruperea cablului electric EstLink 2. Estonia lansează o misiune militară de patrulare pentru a apăra cablul EstLink 1

News.ro acum o ora
NATO îşi va ”consolida prezenţa militară” la Marea Baltică, anunţă vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Mark Rutte, iar Estonia a lansat misiuni de patrulare pe mare pentru a-şi apăra conexiunea electrică cu Finlanda, la două zile du

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 2 ore
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 6 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Maramureş: Amendă de 10.000 de lei pentru un bărbat care a fost prins în timp ce abandona un frigider vechi în apropierea pârtiei de schi de la Cavnic

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat contravenţional cu 10.000 de lei după ce a fost prins în timp ce abandona un frigider vechi la marginea pădurii, în apropierea pârtiei de schi de la Cavnic. El le-a mărturisit jandarmilor care l-au prins că este vorba despre

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, la Guvern pentru discuţii cu premierul Marcel Ciolacu pe Ordonanţa trenuleţ

HotNews acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a ajuns vineri la Guvern pentru discuţii cu premierul privind măsurile din Ordonanţa trenuleţ ce urmează să fie adoptată în perioada următoare. În urma discuţiilor, va fi organizată şi o şedinţă a coaliţiei. Noul

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°