Piteştenii vor fi pedepsiţi în urma scandalului „Mită pentru arbitri“ în care e implicat patronul Penescu. FC Argeş e aproape de a lua drumul ligii secunde. Motivul? Acuzele aduse lui Cornel Penescu că ar fi dat mită lui Gheorghe Constantin, fostul preşedinte al CCA. Surse din cadrul LPF dau ca sigură retogradarea grupării piteştene. “FC Argeş va fi retrogradată în proporţie de 99,99 la sută pentru scandalul în care este implicat patronul, dar şi mai mulţi arbitri.
A fost o propunere, la un moment dat, să înceapă campionatul cu FC Argeş în Liga I şi să luăm o decizie după ce instanţa va da un verdict final în acest caz, însă dacă sentinţa se dă peste două luni ce facem? Retrogradăm atunci FC Argeş şi aducem Gazul din Liga a II-a? În plus, conform regulamentului, oferirea de stimulente se sancţionează”, a spus sursa citată de “Mediafax”.
Noua Comisie de Disciplină a LPF, care a fost constituită ieri, va prelua dosarul de la FRF şi îl va judeca în prima şedinţă, care va avea loc săptămâna viitoare. “Până la 24 iunie, membrii comisiei trebuie să se pună la punct cu toate datele, iar de joia sau vinerea viitoare o să înceapă şedinţele. Ei aşteaptă materialul de la DNA pentru a putea judeca pe baza lui, pentru că o anchetă din partea LPF nu poate fi făcută”, a declarat, pentru “Adevărul”, Dumitru Dragomir, preşedintele LPF.
DNA a încheiat urmărirea penală şi până cel mai târziu săptămâna viitoare îi va trimite pe toţi cei implicaţi în judecată.
În cazul în care FC Argeş va fi retrogradată în Liga a II-a, locul său în primul eşalon va fi luat de Gaz Metan Mediaş, cea mai bine clasată din echipele care au terminat pe un loc retrogradabil sezonul 2008-2009.
Comisia de Disciplină care va judeca acest caz
membru comisie / funcţie
Doru Ion Neagu – preşedinte
Adrian Neguţ