Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: EXCLUSIV/ Pedofilul francez a fost judecat şi pus în libertate

Publicat in Adevarul, miercuri 17 iunie 2009 ·

Sentinţă blândă în cazul astronomului francez judecat pentru întreţinere de relaţii sexuale cu minori Francezul Fayard Thierry Hubert Marie, în vârstă de 41 de ani a fost condamnat astăzi, de Judecătoria Dej, la pedeapsa de 3 luni şi 20 de zile cu executare în detenţie, pentru act sexual cu un minor.

Pentru că magistratul a constatat că pedeapsa a fost deja executată, francezul a fost pus în libertate. Inculpatului i s-au restituit bunurile confiscate, mai puţin un telefon mobil şi două DVD-uri. Sentinţa poate fi atacată cu apel, în termen de zece zile de la pronunţare.

Procurorii l-au surprins pe Fayard în flagrant delict, la sfârşitul lunii februarie, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu doi minori, la un hotel din municipiul Dej.

Unul dintre băieţi, Alin C. în vârstă de 16 ani, a declarat la audieri că a fost contactat pe internet de francez, care s-a recomandat ca fotograf.

Acesta i-a propus să se întâlnească pentru o şedinţă foto, pentru un portofoliu de agenţie de modeling, primind şi acceptul părinţilor. Francezul a venit de mai multe ori în cursul anului 2008 şi 2009, i-a cumpărat un calculator şi haine, l-a fotografiat şi a întreţinut relaţii sexuale la hotelul din parcul central. Alin i-a făcut cunoştinţă şi cu Robert F., de 15 ani, care urma şi el să fie fotografiat pentru un album ce prezenta tendinţele Emo şi urma să fie difuzat în Franţa.

Francezul recunoaşte relaţia

Procurorii l-au acuzat pe francez că le-a oferit minorior diverse cadouri, pentru a le obţine bunăvoinţa. În instanţă însă, copiii au contrazis această ipoteză.

Apărarea a solicitat şi mărturia unui cadru didactic din Bucureşti, care a susţinut că a avut colaborări profesionale cu francezul. Acesta a fost apărat, pe lângă cei doi avocaţi români şi de unul francez, venit în mai multe rându

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum o ora
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 30 minute
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Jurnalistul american Evan Gershkovich va fi judecat în Rusia pentru "activitate în slujba CIA"

News.ro acum 37 minute
Procurorii ruşi au declarat joi că au trimis în instanţă cazul reporterului american reţinut anul trecut Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal, după ce au ajuns la concluzia că acesta a colectat informaţii pentru Agenţia Centrală de Inform

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum o ora
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum 58 minute
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

Cod roşu şi cod portocaliu de furtună în judeţul Caraş-Severin / Meteorologii anunţă rafale de vânt ce pot ajunge la 90 de kilometri la oră, descărcări electrice şi grindină

News.ro acum o ora
ANM a emis, joi, avertizări cod roşu şi cod portocaliu pentru judeţul Caraş-Severin, anunţând rafale de vânt ce pot ajunge la 90 de kilometri la oră, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, este cod roşu, până la ora 19:30, în judeţul Caraş-

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum 2 ore
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 4 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Guvernul a aprobat, prin memorandum, negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, un memorandum care aprobă negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate. Acest document de cooperare are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnat

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 2 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°