Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-a refuzat şi Nicolae Manea!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 17 iunie 2009 · ·

Viorel Hizo şi Marian Rada au rămas opţiunile lui George Copos pentru banca Rapidului, după ce directorul tehnic a declinat oferta

George Copos mai are 12 zile la dispoziţie ca să găsească un antrenor pentru Rapid. Atît a mai rămas pînă la reunirea echipei şi patronul e deja în criză, după ce şi Nicolae Manea a refuzat postul! "E prea riscant în situaţia asta. Nu sînt nici jucători, nici bani!", a motivat actualul director tehnic.

Nae i-a transmis lui Copos că ar accepta totuşi, dar numai dacă i se dublează salariul actual, adică de la 3.000 de euro lunar la 6.000 de euro. Solicitarea i-a fost respinsă. Acţionarul principal păstrează la dispoziţie varianta readucerii lui Viorel Hizo, căruia tocmai i-a expirat contractul cu Giuleştiul, dar nu e exclus nici ca echipa să-i fie încredinţată iar lui Marian Rada. "Am luat şi eu în calcul varianta să revin la prima echipă, vom vedea ce va fi", a zis ieri tehnicianul exilat de acum două luni la Rapid II.

"Yontcha se crede la Rapid"

Lucian Băroiu, preşedintele lui CS Otopeni, a negat ieri venirea sa în Giuleşti: "Totul e pură ficţiune, eu nu ştiu nimic de asta. Nici cei trei jucători, Diogo, Lazici şi Yontcha, nu au oferte de la Rapid. Săracul Yontcha m-a sunat din Camerun să-mi mulţumească pentru că m-am gîndit la el şi l-am luat cu mine în Grant. I-am zis că nu e nimic adevărat şi nu m-a crezut. El şi acum are impresia că va juca în alb-vişiniu".

Contre Zotta - Sichitiu

Grigore Sichitiu a spus ieri: "Copos mai bine l-ar întreba pe partenerul lui de afaceri, domnul Zotta, de ce l-am pierdut gratis pe Adefemi". Afacerea la care s-a referit directorul general al Rapidului e o franciză Ana Pan care îi aparţine lui Zotta. Replica fostului preşedinte: "Sichitiu e un bătrînel care uită repede. Pe Adefemi el l-a pierdut! Iar transferul lui Săpunaru a fost cea

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 6 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 8 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 12 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 7 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Prima reacție a candidatului la funcția de premier în Republica Moldova. Ce spune despre acuzațiile ce îl vizează

Adevarul acum 12 ore
Alexandru Munteanu, candidatul propus de puterea de la Chișinău pentru funcția de premier, a venit cu prima reacție publică pe internet, mulțumind formațiunii pentru încredere și negând acuzațiile care îl vizează lansate în spațiul public, inclusiv

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 12 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 13 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere la 1% estimările ce privesc avansul economiei româneşti în acest an

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie şi 3,3% cât era avansul indi

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/14°
Iasi
acum

mie.

4°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

9°/17°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/11°
joi

5°/14°
vin.

5°/15°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

7°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/17°