Valuta bancilor comerciale adunata in „camara" BNR, in contul rezervelor minime obligatorii, insuma in urma cu o luna 12 miliarde de euro. O suma importanta. Acum se inmultesc opiniile potrivit carora toata aceasta suma sa fie redata bancilor. Toate 12 miliarde. Numai ca un miliard a fost deja restituit. Desigur, acelor banci cu pasive in valuta (depozite, imprumuturi din strainatate, inclusiv de la bancile-mama) constituite pe o durata mai mare de doi ani. A fost un gest de punere in aplicare a deciziei BNR potrivit careia, in cazul acestor pasive, rata rezervelor minime obligatorii se reduce de la patruzeci la suta la... zero la suta. Celelalte sume, constituite de catre banci pentru pasivele valutare cu termene de pana la doi ani, au ramas in rezervele valutare la Banca Nationala. Pentru ca banca centrala nu va face eroarea sa returneze aceasta suma dintr-o data si sa inunde piata interbancara cu valuta.

In rezerva BNR, potrivit legii si altor reglementari, sunt adunate parti din pasivele in valuta (si in lei, desigur, dar aici intereseaza valuta) ale bancilor comerciale. Din fiecare euro ce intra intr-o banca, pentru un timp mai mic de doi ani, 40 de eurocenti sunt depozitati la banca centrala. Imobilizarea banilor la BNR, in camara numita „rezerve minime obligatorii", e un motiv de suferinta. Fiindca banii sunt facuti sa circule. Numai prin circulatie pot fi inmultiti. Dar procesul de absorbtie e o alinare. Un timp, a fost temperat elanul creditarii in valuta. Acum, in noile conditii istorice, rezervele minime obligatorii protejeaza bancile. Si asta pentru ca mecanismul in cauza are o componenta prudentiala: limiteaza capacitatea unei banci de a se aventura in operatii speculative si, totodata, reprezinta o sursa de lichiditate in cazuri exceptionale. Daca asa stau lucrurile, daca aceasta suma a fost adunata in „camara" BNR cu un rost precis, de ce acu