Actionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, se considera cel mai pagubit om de fotbal din Liga I intr-un articol publicat, miercuri, pe blogul sau personal, in cadrul caruia isi anunta in acelasi timp retragerea de la gruparea giulesteana, informeaza Mediafax.
"Exemplele de amatorism ma fac, pe de o parte, sa-i dau dreptate lui «niti_rapid» atunci cand spune ca eu sunt cel mai pagubit om de fotbal din Liga I; din pacate, nu numai eu am pierdut – atat la capitolul imagine, cat si la cel financiar propriu-zis – ci in primul rand clubul. Pe de alta parte, imi intaresc convingerea ca fotbalul, privit ca business, nu seamana cu nicio alta afacere, ci se conduce dupa reguli proprii. Si, daca as fi putut acorda mai multa atentie acestui principiu la timpul potrivit, sunt sigur ca «businessul» Rapid ar fi fost cel putin la nivelul celorlalte businessuri ale holdingului Ana, cum bine zice «foreverapid». Iar faptul ca am acceptat asemenea manifestari de amatorism, ca am inchis ochii zicand «o sa trecem si peste asta» m-a determinat sa iau decizia ferma si definitiva de a ma retrage. Cred ca Rapidul are nevoie de un nou investitor, care sa vina cu o alta abordare a managementului clubului din Giulesti. Eu vreau doar sa pun randuiala in treburile Rapidului, atat cat se mai poate, si sa predau stafeta celui care se incumeta sa-mi urmeze", spune Copos, in dialogul sau pe blog cu unii dintre fanii rapidisti.
George Copos este de parere ca in sezonul recent incheiat oamenii din conducerea clubului, dar si jucatorii, au dat dovada de "amatorism", care acum aduce prejudicii gruparii giulestene. El critica managementul defectuos al jucatorilor, explicand ca s-au efectuat achizitii nu tocmai inspirate, pe bani multi, in timp ce jucatorii rapidisti au fost cedati in conditii dezavantajoase.
Managementul slab al resurselor umane este de asemenea o dova