În fiecare seară, domnul Cazan cobora cele trei trepte spre grădina cu plante exotice din spatele casei şi o uda. Se părea că domnul Cazan era mai pasionat de udat, decât de grădină, fiindcă punea furtunul pe ea chiar şi când ploua. Doamna Cazan aprecia mult faptul că soţul ei uda grădina, în loc să meargă seară de seară la cârciuma din colţ.

O vreme, nu s-a mirat deloc că domnul Cazan, după trei ore de stropit grădina, se culca la fel de beat ca după trei ore de cârciumă. A pus totul pe seama oboselii. Ce a mirat-o cu adevărat a fost dragostea exagerată a soţului ei pentru plantele cu frunze mari. Din cauza frunzelor mari, cele mai multe din plantele decorative şi din florile cu frunze mici, îngrijite cândva de doamna Cazan, s-au ofilit sau pur şi simplu n-au mai crescut. Câteva din speciile comandate de domnul Cazan în Mozambic şi Madagascar, dar şi în Amazonia s-au simţit însă atât de bine în România, încât nu numai bujorii şi panseluţele doamnei Cazan au dispărut. În spatele unor frunze înalte cât omul şi late cât domnul Cazan, înainte de a face burtă, dispărea uneori şi domnul Cazan cel cu burtă.

Doamna Cazan îi zărea din când în când burta trecând în grabă de la o frunză la alta şi era mulţumită. Doamna Cazan era mulţumită, deoarece burta îi garanta că undeva, pe aproape, se găsea şi domnul Cazan. O nelinişteau, e drept, nişte pauze mai lungi, când furtunul sub presiune se zbătea ca un şarpe furios scăpat din cuşcă în mijlocul aleii, în timp ce burta domnului Cazan, acoperită de o vestă roşie, semăna cu un fruct exotic ce stătea gata parcă să cadă, de coaptă ce era, de pe Micsandria Formosensis sau Xilophania de San Paulo.

Doamna Cazan n-ar fi aflat poate niciodată ce anume dădea impresia că burta domnului Cazan semăna din ce în ce mai mult cu un fruct tropical uriaş, dacă într-o seară nu s-ar fi trezit cu furtunul zbătându-i-