Cine crede că întâlnirea "ochi în ochi" cu cenzura comunistă era o joacă precum şotronul se înşală amarnic. Şi, dacă tot am făcut comparaţie cu joaca puştimii, întâlnirea cu cenzura era "de-a ulii şi porumbeii la puterea a treia". Norocul este că, în destule situaţii, artiştii noştri erau băţoşi, încăpăţânaţi şi nu plecau steagul.
Îşi asumau unele riscuri, dar ţineau cu dinţii de replicile mai curajoase dintr-o piesă de repertoriu mai temerar de cântece. Şi, să nu fim procurori, întărâtaţi de toate cele, şi să amintim şi că existau şi unii activişti, mai aerisiţi, care ştiau să închidă ochii şi să nu stea cu satârul în mână, ca la o sinistră măcelărie de artă. Iată un exemplu în care artiştii reuşeau, viclean şi rafinat, să păcălească cenzura.
Asta se întâmpla destul de des la atât de lăudata Grădină Boema. Vara, spectacolele de revistă de la Grădina Boema, din buricul Capitalei, erau delectarea românilor, care acolo găseau un fel de supapă pentru toate nemulţumirile, fiindcă pe scenă cupletele îndrăzneau să "developeze" cât de tinichea era, de fapt, Epoca de Aur.
Pe scenă, în cupletele de la Tănase, mutate vara în Grădina Boema, se vorbea şi de cozile de cu noapte la o jumătate de pachet de unt sau la un păhărel de smântână, se amintea şi de cozile la o pungă cu gheare, gâturi şi creste de cocoş, numite, naiba ştie de ce, tacâmuri, se vorbea pe scenă şi de frigul din casă, şi de bezna din apartamente, şi de autobuzele deşălate cu ciorchini de oameni pe scară.
Ei bine, cum treceau aceste bucăţi de cuplet curajoase de tăişul cenzurii? Iată cum povestesc principalii artizani ai acestor show-uri decoltate politic, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. La spectacolul de debut al revistei de la Boema, firesc, se aflau în sală şi câţiva activişti comunişti, de la cenzură. I-au văzut actorii şi autorul talentat al c
