Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SĂNĂTATE: Alimente care ne pot apăra de cancer

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 iunie 2009 ·

Usturoiul şi ardeiul protejează de teribila boală, în timp ce mezelurile stimulează dezvoltarea anarhică a unor celule cancerigene. Sursa: Arhiva EVZ

Grăsimile din alimentaţie sunt la fel de dăunătoare ca şi nicotina din tutun, iar consumul lor în exces poate accelera declanşarea unei forme de cancer. Specialiştii prezenţi la Conferinţa Naţională de Oncologie au atras ieri atenţia asupra importanţei pe care o are hrana în viaţa noastră şi au prezentat studii prin care s-a demonstrat că anumite forme de cancer (cancerul de ficat, de pancreas sau cel de stomac) apar în strânsă legătură cu alimentaţia.

Grăsimile provoacă tumori la ficat şi la pancreas

În următorii zece ani, unul din trei oameni ar putea suferi de o formă de cancer, dar tot atâţia oameni ar putea preveni această maladie prin schimbarea stilului de viaţă. O soluţie ar fi combaterea sedentarismului, pentru că prin mişcare se elimină substanţele chimice ingerate din alimente.

Una dintre lucrările prezentate ieri la congres arată că obezitatea reprezintă un factor de risc pentru apariţia cancerului, deoarece stimulează dezvoltarea anarhică a unor celule. „Celulele hepatice cresc în volum, celulele musculare se dezvoltă şi ele anormal, aşa că trebuie să încercăm să stăpânim acest flagel măcar prin schimbarea stilului de viaţă”, ne-a declarat profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte, de la Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N. Paulescu”, din Bucureşti.

Cancerul de ficat, cel de pancreas şi de colecist au legătură cu consumul exagerat de lipide, iar cancerul esofagian, de gură şi de limbă au legătură cu excesul de alcool.

Carnea de peşte şi cerealele, alimente protectoare

Alimentele care fac rău organismului sunt cele care conţin grăsimi animale, zahăr, coloranţi şi aditivi. În schimb, cele care îl proteje

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 15 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 4 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°