Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UniCredit marseaza pe finantarea proiectelor ce acceseaza fonduri UE nerambursabile

Publicat in Wall-Street.ro, miercuri 17 iunie 2009 ·

UniCredit Tiriac Bank a lansat o gama de produse bancare destinate proiectelor care beneficiaza de fonduri europene nerambursabile, prin care clientii bancii vor putea accesa fonduri UE din Programul National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR)

UniCredit Tiriac vizeaza 5% din finantarile acordate de catre banci proiectelor care vor fi implementate in 2009, a declarat Marius Radu, specialist fonduri UE in cadrul intitutiei financiare.

„In 2008 au fost acordate finantari in valoare de 1,5 miliarde de euro proiectelor cu fonduri nermabursabile, anul acesta asteptam cel putin tot atat, insa estimam o cota de 5% din finanatrile acordate de catre banci proiectelor care vor fi implementate in 2009”, au spus oficialii bancii.

In acest sens, UniCredit Tiriac Bank a lansat patru tipuri de produse dedicate accesarii fondurilor europene nerambursabile, respectiv o scrisoare de garantie bancara pentru avansul de la autoritati, un credit punte, un credit de investitii si o facilitate de finantare pe termen scurt.

Scrisoarea de garantie bancara este necesara incasarii avansului de la autoritati, iar valoarea scrisorii poate acoperi 100% sau 110% din avans, in functie de programul operational in care se incadreaza proiectul.

Durata maxima de implementare a unui proiect variaza intre 24 si 36 de luni, in functie de program, masura, domeniu major de interventie, operatiune si specificul proiectului.

Apoi, creditul punte asigura necesarul de finantare pana la momentul incasarii sumelor nerambursabile si acopera pana la 100% din finantarea nerambursabila. Pentru rambursarea creditului punte, banca poate acorda, in functie de proiect, o perioada de gratie de pana la 120 de zile dupa finalizarea acestuia. Din costul total al unui proiect, clientul beneficiar trebuie sa acopere in totalitate co-finantarea cheltuielilor eligibile, precum si cheltuielile ne

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum 52 minute
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum 45 minute
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 4 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 5 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°