Acum trei ani am ajuns în Rijeka. Înainte de asta, cîţiva dintre prietenii noştri mai fuseseră în Croaţia şi ne povestiseră multe, dar nimic din poveştile lor nu ne-a pregătit cu adevărat pentru momentul în care am ieşit din şirul de tuneluri de pe autostradă, săpate în munte de un popor mai puţin balcanic decît al nostru, şi ne-am trezit scăldaţi de lumina golfului Kvarner. Era acolo Europa Centrală, cu acoperişurile ei de ţiglă roşie, limba pe care o auzeam în jur ne era familiară de acasă, de la sîrbii şi croaţii noştri bănăţeni, dar mai era şi ceva în plus: eleganţa arhitectonică italiană adăugată solidităţii austro-ungare. Şi Adriatica, aşa, cu plaje de pietriş, fără nisipul nostru fin de Mamaia, care îţi mîngîie pielea, dar ţi se şi vîră în toate pliurile şi orificiile corpului, fără valuri spectaculoase, dar cu puzderia ei de insule. Nouă ni s-a părut cel mai frumos loc din lume: un fel de Banat într-o ţară central-europeană slavă, balcanică, dar şi catolică, cu un "touch" italian şi cu litoral. Ar mai fi şi partea practică, pragmatică, materialist-vulgară, dar importantă pentru orice turist, din orice colţ al lumii. Nu dispreţuiesc " nu dispreţuim " litoralul românesc, frumoşii noştri munţi, mănăstirile din Nordul Moldovei şi minunata Deltă a Dunării, dar concediul, vacanţa sau cum vrem să-i mai spunem e o perioadă în care vrei să te simţi liber, destins, golit de griji şi lipsit de probleme. Din pricina asta evităm deocamdată să ne manifestăm patriotismul în mod turistic. Înainte de a pleca în Croaţia, am aruncat o privire la tarifele de pe litoralul românesc şi ne-am speriat: preţurile erau mult mai mari, la nişte condiţii... să zicem mult mai mici. Preţuri imense la cazare, la restaurante, la orice.

De fapt nu doar pe litoral: o cafea băută pe terasa unui hotel de patru stele, în centrul Opatijei, staţiune renumită încă din secolul al XIX-lea, e