O conferinţă de presă organizată marţi la PMT Craiova a anunţat încheierea filmărilor la pelicula „Eu, dacă vreau să fluier, fluier“. Având ca subiect realitatea din penitenciare, majoritatea actorilor au fost tineri deţinuţi ai PMT Craiova.
E îne carceră de câteva zile. A încercat să evadeze. L-au prins. Acum plăteşte. Ursu îşi mângâie tatuajele pictate pe bicepşi, în vreme ce trage cu urechea la zgomotele de afară. Se aude ceva. Paşi. Un paznic deschide uşa şi-l scoate. Îl duce într-un birou. Surpriză: acolo e chiar „fratele“ lui, Silviu, ăla băgat la răcoare pentru tâlhărie. Pfii, ce chestie... Ursu prinde repede şpilul: gagicuţa aia, psiholoaga care îi consiliază pe deţinuţi, stă agăţată, transpirată toată, de pumnul lui Silviu. E luată ostatică, aşa, ca-n filme. Mai încolo e directorul puşcăriei, făcut pe el de frică. Deci asta era lovitura pe care-o aranjase „frăţiorul“, chiar cu două săptămâni înainte de liberare: o evadare!... În fracţiune de secundă, Ursu intră în rol: într-o mână apucă un ciob, în alta fătuca, pe care o imobilizează cu sticla la gât. O înşfacă şi-o aruncă în maşina chemată de director. „Fratele“ se urcă la volan şi pornesc în scrâşnet de roţi, lăsând în nori de praf închisoarea. De data asta au reuşit: au evadat!
„Cam ăsta a fost rolul meu. Eram «fratele» lu’ Silviu, tovarăşu’ lui cel mai bun, de l-am ajutat să evadeze“, zâmbeşte stângaci Ursu - pe numele adevărat Papan Chilibar - mutându-se de pe un picior pe altul şi fermecat parcă de toate camerele şi microfoanele care roiesc în jurul lui. Ca şi ceilalţi cinci „colegi“ de platou şi suferinţă, răspândiţi prin toată sala de festivităţi a Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova pentru a da interviuri, tânărul se simte important. A fost actor! Pentru o lună, a ieşit din puşcărie şi a fost tratat ca o vedetă, ca un baştan! A mâncat cot la cot cu şmecherii ăia de la Bucure
