Primarul Ilie Bolojan și-a prezentat astăzi un scurt bilanț al primului an de mandat la Primăria Oradea.
„Nu e cazul unui bilanţ triumfalist”, a precizat din start primarul Oradei.
Acesta a trecut în revistă principalele direcţii din programul său electoral şi modul şi gradul în care a trecut la realizarea lui. Pentru creşterea economică a municipiului realizarea şi extinderea centurii şi identificarea unor amplasamente pentru obiective industriale sunt cei mai importanţi paşi făcuţi. Doar pentru parcul industrial din Şoseaua Borşului au fost parcurse toate etapele. Transferul tancodromului pe care urma să se realizeze al doilea parc industrial este blocat deocamdată, a precizat Bolojan.
Impozite reduse
Impozitele pentru firme au fost reduse cu 0,2%, iar procesul va continua şi următorii trei ani în acelaşi ritm, pentru a ajunge la nivelul celorlalte oraşe mari învecinate. Contractul cu RER şi Keviep au fost modificate, astfel încât să fie extins numărul străzilor pe care se face curăţenie, iar depozitarea molozului în deponia ecologică să fie mai accesibilă. „E nevoie de câteva luni pentru a vedea eficienţa acestor măsuri”, a spus primarul Bolojan.
Suprafaţa spaţiilor verzi în Oradea va creşte cu opt hectare, la finalizarea lucrărilor în parcurile Seleuş şi Olosig, la preţuri mult mai mici decât în proiectele din 2007.
Parcările, în proiect
Parcările rămân o problemă în zona centrală. Doar terenul din strada Independenţei poate fi utilizat pentru aceasta, dar niciun investitor nu s-a arătat interesat de investiţie la condiţiile impuse din caietul de sarcini. Dacă nici la următoarea licitaţie nu se va prezenta nicio firmă, municipalitatea va construi parcarea cu 400 de locuri din centru din bugetul local. Parcarea supraterană de lângă magazinul Crişul este deocamdată blocată, terenul nefiind tra