Se apropie vacanţa de vară. Scriu ca şi cum aş avea cu adevărat o vacanţă de două luni. Pe vremuri, profesorii plecau în concediu odată cu sfîrşitul celui de-al doilea semestru şi se întorceau la început de toamnă. Vara o petreceau cu familia, undeva într-un loc liniştit, într-o casă încăpătoare, la umbră, departe de zgomotul marilor aglomeraţii urbane. În America, în universităţile particulare, pînă nu demult, profesorii erau plătiţi doar nouă luni pe an… În lunile de vară voi înceta să scriu „Intersecţia“, dar activităţile la Universitate şi în afara ei continuă, în ciuda caniculei şi a „vacanţei“. Ce-i drept, nu se predă – sau, mai bine zis, unii dintre noi au acest privilegiu, cursuri de vară există astăzi mai peste tot –, dar cercetare se face şi cărţi şi/sau articole se scriu şi vara. Mai cu seamă vara. Acasă, pe vîrf de munte sau pe mal de mare, oriunde am fi, nu vom scăpa de presiunea evenimentelor, de asaltul puzderiei de ştiri, una mai senzaţională, mai decisivă, mai plină de semnificaţii decît cealaltă. Nu încerc să fiu nici ironic, nici cinic, sînt mai degrabă un sceptic puţin îngrijorat. Refugiul în abstract, în lectură, în căutarea companiei unor autori înţelepţi sau a înţelepciunilor unor tradiţii venite de departe şi/sau din alte timpuri nu mai consolează. Sîntem prea încercaţi, prea suspicioşi, prea dezabuzaţi. Fără să ne dăm seama, împărţirea noastră între o realitate imediată, concretă şi una a simbolurilor şi a semnificaţiilor a devenit un fapt împlinit. Şi asta nu numai pentru cititorii lui Bourdieu sau al lui Slavoj Zizek. Aici, în America, de exemplu, toată lumea este preocupată de criza economică. Se pare că sistemul de asigurare medicală, aşa cum este el alcătuit acum, periclitează orice tentativă de a soluţiona criza financiară/ economică/socială actuală. Există mai multe propuneri, între care una presupune crearea unui sistem de asig