Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii ameninţă că vor boicota bacalaureatul

Publicat in Gandul, joi 18 iunie 2009 ·

Oferta MECI: 25 de lei pe zi pentru supraveghetori, 4 lei pentru lucrarea corectată

Elevii care vor vor susţine săptămâna viitoare examenul de bacalaureat ar putea să dea examenul nesupravegheaţi în sălile de clasă şi chiar să rămână cu lucrările necorectate. Aceasta după ce profesorii nu au reuşit să convingă nici joi Ministerul Educaţiei (MECI) că sumele de bani stabilite, anul acesta pentru examinatori sunt prea mici. După două ore de negocieri cu reprezentanţii MECI, sindicalişii din Educaţie nu au obţinut nici măcar promisiunea că guvernul va lua în calcul suplimentarea fondurilor dedicate desfăşurării examenului de bacalaureat, mai mici cu 20% faţă de nivelul anului trecut când însemnau 58 de milioane de lei. „Diferenţa ministerului şi solicitările noastre e suficient de mare, discuţiile se vor relua doar în prezenţa doamnei ministru care trebuie să îşi asume negocierile. Dacă se menţine această ofertă nu suntem de acord. Colegii noştri care au aflat despre această ofertă au declarat că nu se vor prezenta la bacalaureat. Sperăm să nu se întâmple lucrul aceasta cu condiţia ca această ofertă să fie îmbunătăţită. Doamna ministru şi guvernul vor decide dacă bacul e în pericol”, a declarat Constantin Ciosu, secretarul General al Federaţiei Educaţiei Naţionale. Practic, susţin sindicaliştii, sumele de bani cu care vor fi remuneraţi profesorii pentru examenul de bacalaureat sunt de două ori mai mici decât cele oferite anul trecut, fiind similare cu cele încasate în 2006. Dacă anul trecut un preşedinte de comisie primea pentru munca prestată 1150 de lei, oferta MECI de anul acesta este de 800 de lei, sumă impozabilă. Cea mai mare nemulţumire este cauzată de diminuarea tarifului pentru dascălii supraveghetori pentru care a fost stabilită o sumă de 25 de lei pe zi, faţă de 64 de lei. În ceea ce priveşte corectarea lucrărilor scrise, tariful acordat de MECI va f

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°