Final. După zece luni în care s-a clasat pe primele locuri în topul audienţelor, serialul difuzat de Acasă TV a ajuns la ultimul episod. Sursa: Acasă TV
În această seară, de la ora 20.30, va fi difuzat ultimul episod al serialului „Regina”, de pe postul Acasă TV. Cei care au urmărit păţaniile şatrei de ţigani din „Regina” vor putea, în sfârşit, să afle deznodământul poveştilor de iubire ale câtorva cupluri pe care filmul le-a făcut celebre: Regina (Diana Dumitrescu) şi Cosmin (Bogdan Albulescu), Irina (Andreea Pătraşcu) şi Codruţ (Denis Ştefan) sau Roza (Nicoleta Luciu) şi Thierry (Cabral Ibacka).
Deşi reprezentanţii postului Acasă TV susţin că, de la terminarea filmărilor şi până acum, au ţinut „sub cheie”, încuiată într-un seif , caseta cu ultimul episod al serialului, s-a aflat, totuşi, că Roza (interpretată de Nicoleta Luciu) va afla că fiul ei, Norocel, pe care-l credea mort, trăieşte şi va avea, astfel, ocazia să-l revadă. Frumoasa ţigancă va face tot posibilul să-şi recupereze „plodul”, rod al iubirii sale cu Thierry, şi va fi din nou fericită, alături de mult-iubitul ei Thierry (Cabral Ibacka), şi de proaspăt recuperatul Norocel.
Zece luni în topul audienţelor
Ca şi precedenta producţie Acasă TV, „Inimă de ţigan”, pe care de fapt acest serial o continuă, „Regina” s-a bucurat de audienţe-record în toată perioada difuzării. Personajele au fost interpretate fie de actori adevăraţi şi cunoscuţi, apreciaţi pentru activitatea lor în teatru sau în film, (cum ar fi Gheorghe Visu, Dan Condurache, Florina Cercel, Carmen Tănase, chiar şi Marin Moraru şi Gheorghe Dinică), fie de vedete ale postului, „botezate” astfel ca actori de televiziune: Diana Dumitrescu, Nicoleta Luciu sau Cabral Ibacka.
Astfel, conform datelor de audienţă furnizate de GfK România, „Regina” s-a rămas, din septembrie şi până în prezent,