Statele membre UE încearcă să obţină posturi care dispun de fonduri consistente. Cu sau fără Jose Manuel Barroso la cârma Comisiei Europene, negocierile din culise pentru portofoliile viitorului Executiv european se anunţă aprige şi dificile. Probabil că una din principalele “bătălii” se va da între Franţa şi Spania, care ţintesc amândouă acelaşi portofoliu - piaţa internă. În fapt, acesta este secretul foarte bine păstrat de către liderul spaniol Rodriguez Zapatero, pentru susţinerea declarată conservatorului Barroso pentru un nou mandat.
Potrivit unor surse europene, Zapatero ar dori să îl plaseze în această funcţie pe Joaquín Almunia (actual Comisar responsabil cu economia, dar a cărui imagine la nivel european a avut de suferit din cauza crizei economice, n.r.), în schimbul sprijinului acordat lui Barroso.
Aceasta vine în totală opoziţie cu politica partidului pe care îl reprezintă.
Comisarii europeni provin din statele membre UE, dar ei trebuie să apere cu stricteţe interesul general al Uniunii şi nu pe cel al ţării de origine. Numai că, guvernele spaniol şi francez percep piaţa internă a UE dintr-un punct de vedere mai puţin liberal decât Charlie McCreevy, actualul deţinător al acestui porfotoliu.
Miza posturilor
Deşi aparent toţi comisarii au aceeaşi importanţă, realitatea este alta, căci există o ierarhie neoficială şi identificabilă printr-o serie de elemente.
Acestea ar fi valoarea fondurilor gestionate de comisarul european în cauză, implicarea directoratului respectiv în adoptarea legislaţiei europene, impactul social al acţiunilor legate de domeniul în discuţie în interiorul şi în exteriorul Uniunii Europene şi, nu în ultimul rând, impactul mediatic.
Acordarea unuia sau altuia dintre portofolii nu se face prin tragere la sorţi, ci în urma un
