La începutul secolului al XIX-lea, un elveţian îmbrăcat în haine arabe redeschidea către lume un oraş despre care se credea că este pierdut pentru totdeauna: Petra. În jurul aşezării vechi de peste două milenii se crease o aură de magie, astfel încât vestea descoperirii lui a înaripat sufletele multor istorici, artişti, exploratori.
Confom legendei, Johann Ludwig Burckhardt, un vorbitor de limbă arabă şi un foarte bun cunoscător al civilizaţiei musulmane, a reuşit să se dea drept pelerin (numele său arab fiind Ibrahim Ibn Abdallah), convingându-i pe urmaşii nabateenilor (unii dintre ei încă locuiau în Petra) să-l conducă în oraş.
După mai puţin de 30 de ani, David Roberts, un artist scoţian, ajunge şi el la Petra, litografiile sale surprizând oraşul ascuns vreme de 1.000 de ani. Printre mormintele, templele şi palatele din Petra, săpate în stâncă roşiatică, se aflau din loc în loc corturi, unde seara, în jurul focurilor, beduinii discutau şi împărţeau cu oaspeţii bucatele lor.
PE URMELE LOR...
În Antichitate, Petra se află în calea marilor drumuri comerciale, fiind străbătut de caravanele ce transportau bunuri de preţ. Această deschidere este evidentă în stilurile arhitectonice îmbinate armonios: grecesc, roman, mesopotamian, egiptean. Călătoria începe printr-un defileu - Siq - ce are pe alocuri numai 3-4 metri lăţime, întrezărindu-se doar o frântură de cer, cât să facă atmosfera ireală.
De-a lungul peretelui de piatră se află conducte prin care circula apa adusă de la mare depărtare, dar şi nişe pentru statuetele zeilor sau chiar cămile şi beduini imortalizaţi în stâncă, parcurgând, la fel ca turiştii de astăzi, drumul către inima oraşului. La capătul defileului se află Al-Khazneh, edificiu emblematic pentru Petra, a cărui mărime şi geniu arhitectonic îţi taie respiraţia. Prin atmosfera densă şi strălucitoare
