Clubul Pandurii nu investeşte nici un leu în achiziţii în această vară, căutând să transfere doar jucători liberi de contract şi să promoveze câţiva juniori din propria pepinieră.
Sorin Cîrţu va avea la dispoziţie pentru noul sezon 26 de fotbalişti, dintre care şase juniori din propria pepinieră. Iclânzan, Rada, Mohora, Pleaşcă, Avrămescu şi Diaconu vor fi cooptaţi în lot alături de jucătorii ce au dus greul în campionatul recent încheiat. „Principiul meu pentru anul acesta este să promovez cei şase juniori şi rămân pe un schelet de 20 de fotbalişti, pe care-i opresc din actualul lot. Nu vom face nici un transfer cu bani. Dacă găsim jucători liberi de contract, mai discutăm“, a declarat preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu.
Obiectivul sezonului 2009-2010 va fi stabilit în funcţie de mutările de pe piaţa transferurilor, Cîrţu solicitând conducerii întărirea compartimentelor de atac şi median. „Sezonul care a trecut ne-am rezolvat problemele. La fel vom face şi pentru viitor. Dacă facem mişcările pe care le dorim la jucători, putem pune acelaşi obiectiv. Poate şi îmbunătăţit. Important este să realizăm ce ne-am propus. Trebuie concurenţă în compartimentul de atac. Acolo trebuie să umblăm. Trebuie să aducem doi-trei atacanţi. Pe alţii îi punem pe liber. Şi la mijloc trebuie luat ceva. O să mai recuperăm şi din jucătorii accidentaţi şi aici mă refer la Hidişan, pe care o să-l folosim la potenţial maxim“, a spus Sorin Cîrţu.
Deşi clubul nu a comunicat oficial lista transferabililor, tehnicianul confirmă numele jucătorilor „disponibilizaţi“ vehiculate de presă, Vasilache fiind singurul pe care şi l-ar dori în continuare la Pandurii. „Am văzut prin ziare nişte nume. Sunt mulţi şi dintre cei care au apărut şi prin ziare. Singurul care a apărut acolo şi aş vrea să rămână este Vasilache. El a arătat altă faţă, a văzut cum trebuie să reacţionez