În şedinţa de guvern la care a participat, Traian Băsescu s-a referit, între altele, la reforma învăţămîntului. Dacă am înţeles bine, preşedintele deplînge faptul că şcoala livrează prea multe cunoştinţe inutile şi, în fond, accesibile oricui pe Net (cum ar fi cele despre păpădie, salată şi Herodot), şi nu pregăteşte specialişti în domenii vitale ale economiei naţionale, cum ar fi tinichigeria, ospătăria etc. Ca de obicei, afirmaţia preşedintelui a fost mană cerească pentru gazetarii mereu în pană de subiecte tari şi mereu la vînătoare de gafe prezidenţiale. Mai timizi, pro-băsescienii au vorbit de răstălmăcire, scăpări minore, excese de interpretare.
În ce mă priveşte, împărtăşesc, în mare, opinia lui Traian Băsescu. Cred şi eu că e nevoie " urgent " de o reformă masivă a învăţămîntului. Sînt şi eu de părere că asistăm la o decădere galopantă a meseriilor, că nu mai avem meşteşugari competenţi pentru o sumedenie de dexterităţi tradiţionale, încă foarte utile. Cîţiva oameni pricepuţi şi responsabili (nu destui) " dl arhitect Şerban Sturdza, de pildă " şi-au pus deja această problemă şi au imaginat soluţii plauzibile. În rest însă, trebuie să constat că felul prezidenţial de a pune problema e pripit şi născător de confuzie. Cu alte cuvinte, nu pot fi de acord tocmai cu "filozofia" preşedintelui. Şi încă şi mai puţin cu logica Domniei Sale. Pe filozofie te poţi supăra, treacă-meargă. Dar riscul de a te debarasa de logică se plăteşte ceva mai scump.
O inadvertenţă logică este cuplarea importantei teme a meseriilor cu metafizica, istoria antică şi ştiinţele naturale. Ar rezulta că nu mai avem tinichigii pentru că ne ocupăm prea mult cu botanica, cu trecutul şi cu ideile. E fals. Nu liceul (gîndit să fie o instituţie de cultură generală) e cel care are datoria să producă, în linie directă, ospătari sau instalatori. Pentru asta există şcoli specializate, i