Cum s-a format Alain Paruit, în Franţa şi în România? Mama, Micheline-Christiane, era din nord-estul Franţei, mai precis din Ardennes (nu din Ardeal, cum s-a publicat în Apostrof, în nr. 121, printre alte inexactităţi ce mi-au fost atribuite). Tata, Endre Herskovits, era din Braşov. A plecat în Franţa, după bacalaureat, ca să facă studii de medicină, foarte tînăr fiind, la nouăsprezece ani, în 1927. Tot tînăr a intrat în Partidul Comunist Francez, în 1931. În 1936 a vrut să înveţe engleza. S-a dus la o profesoară despre care auzise, crezînd că e profesoară de engleză. Era maică-mea, profesoară de franceză, iar taică-meu, cînd a văzut-o... A vrut să înveţe franceza mai bine. Nu tocmai, dar a insistat ca să-i dea, totuşi, lecţii de engleză, căci ea apucase să-i explice că ştie engleza, că trăise în Anglia şi în Canada. Mama mi-a povestit mult mai tîrziu că şi ea, la rîndul ei, s-a gîndit: „O să mai văd ochii ăştia frumoşi?“. Aşa încît, pînă la urmă, a acceptat şi i-a dat lecţii de engleză, în prezenţa mamei ei, bineînţeles, care croşeta într-un colţ al camerei (aşa era pe-atunci). Dar tata îi făcea curte mamei în scris, pe marginea caietelor de exerciţii. S-au căsătorit în acelaşi an, în 1936, şi s-au născut copiii, printre care şi eu, la începutul lui ’39. Apoi a izbucnit războiul. Taică-meu, care era cetăţean român (nu a fost niciodată cetăţean francez), s-a angajat imediat voluntar în Legiunea Străină, contrar, de altfel, indicaţiilor Partidului Comunist. A făcut războiul, a reuşit să treacă în Anglia şi pe urmă a continuat războiul în Rezistenţă. La sfîrşitul războiului, a participat la debarcările franco-engleze din Norvegia, apoi la deruta armatei franceze (fiecare om n-avea decît cîteva cartuşe) şi la bătălia de la Dunkerque, unde a reuşit să se îmbarce pe o barcă de pescari şi să treacă Canalul Mînecii. Din Anglia, s-a dus ca şi alţi militari francezi în