De astăzi, elevii claselor a VIII-a pot completa fişele pentru înscrierea la liceu. Încă de dimineaţă secretariatele erau deschise, aşteptând absolvenţii de şcoală generală, pentru a completa fişele cu liceele pe care le preferă.
Probabil că fiind prima zi a începerii înscrierilor, şcolile erau încă goale. „ Deocamdată elevii nu s-au îngrămădit să îşi completeze opţiunile. Mulţi au de susţinut probele de specialitate la liceele cu profil bilingv, militare sau arte. La noi în şcoală au promovat clasa a VIII-a 92 de elevi. Ca în fiecare an, în afară de liceele de specialitate, cea mai mare bătaie este pe locurile de colegiile liceale Zinca Golescu, I.C.Brătianu, Alexandru Odobescu şi Ion Barbu. Aici se va intra numai cu medie mare.”, spune directoarea şcolii nr.4 Piteşti.
Emoţii mari
În aşteptarea repartizării elevilor, părinţii stau cu emoţii, comparând mediile copiilor. „Băiatul meu a terminat cu medie destul de mare. Am optat pentru cele mai bune licee, Odobescu şi Brătianu. Sper să intre la o clasă de informatică intensiv, fiindcă sunt cele mai căutate.”, spune Elena Marinescu, 40 ani, medic. Elevii sunt încrezători în viitorul lor. „ Am media destul de bună şi sunt sigur că voi intra unde vreau, adică la liceul teoretic Ion Barbu. Vreau acolo fiindcă este aproape de casă şi am auzit că e frumos şi profesorii sunt buni.”, spune Toni Popa, 15 ani, elev.
Pe 27 iunie părinţii şi candidaţii vor putea verifica fişele editate pe calculator, pentru corectarea eventualelor greşeli din baza de date. Pe 2 iulie va fi făcută ultima corectare a erorilor de către Comisia De Admitere Judeţeană Argeş şi pe 3 iulie calculatorul va decide locul fiecărui elev la liceu.