Liderul de sindicat de la Petrom, Liviu Luca, a aprobat fuziunea cu Hidrosind pentru a se opune reorganizării sectorului energetic. Sursa: Sorin Antonescu
Hidrosind, sindicatul care reprezintă cea mai mare parte dintre salariaţii Hidroelectrica, în fruntea căruia se află Decebal Sulea, a aprobat, la începutul acestei luni, fuziunea cu Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente (FSLI) din Petrom, condus de Liviu Luca.
Acesta a preluat, de altfel, şi frâiele noii federaţii, neînfiinţată încă juridic şi care reprezintă acum o forţă sindicală în energie de aproximativ 40.000 de salariaţi. Noua entitate se va opune planului de restructurare a sistemului energetic gândit de ministrul economiei, Adriean Videanu, prin care Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de energie, de numele căreia s-au legat scandalurile legate de contractele cu „băieţii deştepţi”, ar urma să fie spartă în două.
În negocieri de anul trecut
Potrivit unor surse din piaţă, negocierile între cele două entităţi au început de anul trecut, când guvernul Tăriceanu intenţiona să unească Hidroelectrica cu Electrica şi alţi producători într-o singură companie, un colos cu o valoare de piaţă estimată atunci la 20-24 de miliarde de euro. Ideea a fost însă contestată de majoritatea actorilor din piaţă, iar acum Ministerul Economiei a propus crearea a doi jucători naţionali, care să-i reunească pe aproape toţi producătorii de energie din subordinea sa cu societăţile miniere şi Electrica. În acest scenariu, Hidroelectrica ar urma să fie spartă în două, Hidrosind fiind unul dintre cei mai înverşunaţi contestatari ai ideii.
„Hotărârea privind fuziunea a fost luată în structurile de conducere ale celor două federaţii. Săptămâna viitoare urmează să depunem hârtiile la judecătorie. În două, maximum trei luni, urmează ca noua federaţie să fie înfiinţa