Cornel Dinu, Costel Orac şi Ion Moldovan vor alcătui „Comisia de Etică“ la Dinamo. Ţinta lor: aducerea de jucători valoroşi care nu se „remarcă“ prin baruri şi cluburi. S-a terminat cu petrecăreţii la Dinamo. Dacă fotbalistul este talentat, dar îi place viaţa de noapte, atunci nu va mai ajunge niciodată în „Ştefan cel Mare“. Chiar dacă organigrama nu e încă definitivată, totuşi, asupra unui lucru toţi dinamoviştii s-au pus de acord: fără petrecăreţi la echipă. Cum sezonul actual a fost un fiasco, alimentat din plin de scandalurile cu băutură şi femei ale elevilor lui Rednic, acum roş-albii schimbă strategia.
Transferurile se vor face după două criterii la fel de importante: jucătorul trebuie să arate că merită să îmbrace tricoul alb-roşu, iar în timpul liber să nu fie un client fidel al cluburilor de noapte.
Din sezonul viitor, fotbaliştii vor fi aduşi numai după ce au fost urmăriţi mai mult timp, atât în teren, cât şi în afara lui. Cei desemnaţi să-i caute pe cei care vor clădi noul Dinamo sunt oamenii din departamentul scouting, sector ce va beneficia de o parte din bugetul clubului.
Cei trei vor „parafa“ fiecare transfer
Divizia va fi alcătuită momentan din actualul administrator delegat al echipei, Cornel Dinu, Costel Orac şi Ion Moldovan, dar vor mai fi cooptate şi alte foste glorii ale „câinilor”.
“De acum, departamentul de scouting va propune jucători la Dinamo, iar cei care fac parte din structura sa, Cornel Dinu, Costel Orac, Ion Moldovan, vor veni cu propuneri de jucători atunci când antrenorul va cere acest lucru”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al lui Dinamo, Nicolae Badea.
Vom cunoaşte nu numai capacităţile lor fotbalistice, dar şi viaţa extrasportivă. În ultimul timp am avut prea multe transferuri ratate.
Nicolae Badea
preşedin