In incercarea de a gasi o referinta pentru directia pietelor de capital in urmatoarea perioada, tot mai des se face o comparatie intre criza economica din prezent si marea depresiune din 1929. Marea Depresiune a fost cea mai lunga si abrupta criza economica de pana acum, a inceput in jurul anilor `30 si a luat final in jurul anilor `40 in anumite regiuni din lume, avand ca punct de plecare spargerea bubble-ului de pe piata de capital din Statele Unite ale Americii.
Totusi, cauzele actualei perioade de recesiune sunt cat se poate de diferite fata de cele care au dus la colapsul economic de dupa anul 1929, iar din punct de vedere al cadrului economic de acum si de atunci putem distinge trei mari diferente: mecanismele de interventie au consemnat progrese importante in ultimii 80 de ani; in prezent exista o colaborare interstatala foarte buna, fapt ce in anii 1930-1940 nu se intampla (ba din contra); structura economiei mondiale este total diferita.
Toate acestea sunt avantaje ale secolului 21 si au creat un cadru propice pentru gestionarea riscului sistemic, care a avut o intensitate mult mai mica comparativ cu ce ar fi putut fi intr-un cadru asemanator Marii Depresiuni. Ce poate fi gasit ca asemanare intre cele doua perioade de criza sunt greselile facute la nivel interventionist din partea autoritatilor din SUA care au degenerat initial intr-o criza de lichiditate, insa cauzele si efectele au fost diferite. Ambele crize au pornit din America.
Enigma lichiditatii
Lichiditatea este masurata in mod traditional prin intermediul agregatelor monetare (M1, M2, etc) si este generata de bancile centrale ce urmaresc indeplinirea anumitor obiective de politica monetara. Bancile centrale furnizeaza lichiditati bancilor comerciale, ce la randul lor injecteaza bani in economii prin intermediul creditelor.
Cam aceasta este acceptiunea traditionala
