Primăria municipiului a informat participanţii la trafic că în următoarele 10 zile se vor efectua lucrări de reablilitare a carosabilului pe două străzi din municipiu şi pe şoseaua de centură. Astfel, vineri, sâmbătă şi duminica se vor efectua lucrări de reabilitare a şoselei de centură DN7 pe tronsonul dintre accesul pe DJ 709 - str. Şiriei (trecerea la nivel cu calea ferată) şi showroom-ul Autoshunn Mercedes. În acest week-end traficul de tranzit între Deva şi Nădlac va fi dirijat pe Calea Radnei – Podgoria- str.Petru Rareş.
Totodată se vor efectua lucări şi pe străzile Petru Rareş (Grădişte) şi Iuliu Maniu – Calea Radnei (Micălaca).
Lucrările sunt executate de contractorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
Pe durata lucrărilor, circulaţia va fi dirijată alternativ pe cîte un singur sens, şi vor fi introduse restricţii de viteză. Pentru a evita blocajele rutiere, recomandăm şoferilor să ocolească pe cît posibil traseele aflate în lucru.
Pentru a permite accesul utilajelor de frezare şi turnare a covorului asfaltic rugăm conducătorii auto să nu lase autovehiculele staţionate pe carosabil pe aceste artere. Lucrările sunt programate după cum urmează:
Str. Petru Rareş –vineri 19.06.2009 de la ora 07, sâmbătă 20.06.2009, luni 22.06.2009.
Str. Iuliu Maniu între Podgoria şi sala Polivalentă
–sâmbătă 20.06.2009 de la ora 07, luni 22.06.2009, marţi 23.06.2009
Calea Radnei – luni 22.06.2009 de la ora 07 până vineri 26.06.2009.