La şcoală, cînd unii din clasă strigau "Hai, Dinamo!", steliştii răspundeau cu promptitudine "la baie, la IOR". Parcul şi lacul IOR sînt tot acolo şi tot aşa li se zice, după numele întreprinderii din zonă care încă mai funcţionează. Cînd e foarte cald, unii se încumetă chiar să facă baie în lacul cu fund mîlos. E pe gratis, nu pe bani, ca la ştrandul din apropiere. Lîngă poarta pe care intru în pas alergător a fost instalată o toaletă ecologică pe care cineva a scris cu spray negru: "Rezervat, Costi căcat". Înainte nu erau toalete ecologice, după cum nu era nici gardul de metal. Al treilea element din inscripţie era însă din belşug, şi atunci, ca şi acum, prin toate tufele şi pe toate pajiştile. Pe atunci mai era şi păpuriş pe malul lacului şi cîntau broaştele. Totul părea mai misterios şi mai sălbatic. De mult de tot nu exista nici "Everestul", adică movila cea mai înaltă din parc. La un moment dat, au venit multe basculante însoţite de nori de praf şi au vărsat acolo tone de pămînt şi nisip, într-un scop neclar. Movila a rămas aşa şi cu timpul a înverzit. Ba chiar au crescut şi copaci pe ea. Iarna se face derdeluş.

Un tip a ieşit la plimbare cu doi cîini, unul foarte mare şi unul foarte mic. Cel mic îşi face treburile, iar privirea stăpînului rămîne îndreptată spre două doamne, aproape în vîrstă (probabil surori) care, întinse pe un cearceaf, îşi expun pielea la soare. Exact pe acel loc a fost odată un avion mare şi alb, adus din cine ştie ce motive acolo şi care după o săptămînă, din alte nu ştiu ce motive, a ars şi s-a făcut negru. Mult timp după aceea, noi, copiii, găseam prin iarbă tot felul de piese.

Trec pe lîngă crucea de pe mal pe care scrie Nica Ion. Un tînăr s-a înecat acolo mai de mult. Pe terenurile de fotbal de curînd amenajate se agită mulţi bărbaţi încercînd să stăpînească o minge roşie. Vorbesc mult şi se referă întruna la membrul