Învingătoarea
Moştenitoare a unei lungi şi puternice tradiţii francofile, poeta, eseista şi traducătoarea Irina Mavrodin este astăzi una dintre figurile emblematice ale francofoniei europene, la care a contribuit în calitate de mediator, dar şi de creator, de-a lungul unei cariere de peste jumătate de veac. Născută pe 12 iunie 1929, la Oradea, a crescut şi s-a format, aşa cum îşi aduce aminte, într-o atmosferă de "caldă intimitate româno-franceză": tatăl, Anastase Mavrodin, discipol al lui Charles Drouhet, a fost mulţi ani profesor de franceză la Liceul "Unirea" din Focşani, iar mama, Maria Mavrodin, s-a numărat printre primele femei medic oftalmolog din România acelor timpuri. Viitoarea universitară va face studii de Litere - limba şi literatura franceză - la Universitatea bucureşteană, ceea ce în epoca stalinistă nu era cea mai bună alegere pentru un adolescent. Terminând parcursul academic în 1954, ca şef de promoţie, va deveni asistent imediat după terminarea studiilor, începând o carieră universitară care, practic, nu s-a oprit niciodată. Teza de doctorat, Nathalie Sarraute et le Nouveau Roman (1972) a propus o viziune novatoare în abordarea literaturii franceze în spaţiul academic românesc. Titulară a Universităţii din Bucureşti până la acea pensionare prea timpurie din 1985, a avut şi are - după 1989, cu statut de titular sau de profesor asociat - colaborări cu Universităţile din Craiova, Sibiu, Suceava sau cu prestigioasa école Normale Supérieure, unde a coordonat stagii de poetică.
Pe parcursul tuturor acestor ani, Irina Mavrodin a transmis neîncetat noilor generaţii de studenţi, masteranzi sau doctoranzi un "savoir" care se compune din informaţie, dar şi din generozitate, ataşament faţă de valorile României şi ale spaţiului francofon, onestitate intelectuală. O pecete şi un sigiliu deschizător de drumuri pentru mulţi dintre no
