În Casa Miani din Valea Voievozilor locuiesc 12 copii cărora li se oferă şansa de a trăi în condiţii asemănătoare unei familii. Pe lângă aceştia sunt ajutaţi şi consiliaţi şi aproximativ 130 de copii cu situaţii dificile. Ordinul călugăresc Somaschi asigură copiiilor în nevoie un mediu familial. Congregaţia Părinţilor Somaschi este prezentă la Târgovişte din 31 octombrie 1995. Superiorul călugărilor Somaschi din Târgovişte este Padre Livio Valenti. Activitatea lor se axează pe operele de caritate, după exemplul fondatorului ordinului, Sf. Ieronim Miani, un laic, care s-a dedicat îngrijirii copiilor orfani în secolul XVI.
În acest sens, în 2001 au pus bazele unui aşezământ pentru copii nevoiaşi, care provin din familii dezorganizate. În program sunt incluşi 12 copii, care locuiesc permanent în Centru, în condiţii asemănătoare unei familii. Obiectivul este de a le asigura acestora posibilitatea de a se dezvolta până la autonomie, pentru ca apoi să se poată întoarce în familie, întăriţi din punct de vedere psihic şi afectiv. Centrul beneficiază de ajutorul unui personal calificat din punct de vedere profesional.
Comunitatea desfăşoară şi o activitate de sprijin pentru aproximativ 130 de copii cu situaţii dificile, cazuri propuse şi de cei de la Protecţia Copilului, constând în ajutoare materiale şi consiliere.
„Dorinţa noastră este să le asigurăm copiiilor un climat familial. Copiii merg la şcoală ca orice copil, iar restul activităţilor le desfăşoară aici, fac temele, studiază, au activităţi educative de petrecere a timpului liber, pot face sport şi pot învăţa şi limba italiană. Copiii se simt bine, sunt multumiţi, bucuroşi, de fapt sunt copii foarte buni la suflet, cu o gândire foarte pozitivă”, declară părintele Livio. „Există un vis, de a organiza un centru de formare profesională, care să spijine integrarea copiilo