Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negocieri dure pentru mijlocaşul francez Franck Ribery

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 19 iunie 2009 ·

Gruparea bavareză este dispusă să negocieze transferul lui Franck Ribery, însă solicită clubului Real Madrid peste 50 de milioane de euro în schimbul mijlocaşului francez.

Preşedintele Consiliului de Supraveghere al lui Bayern München, Franz Beckenbauer, a afirmat în presa germană că gruparea bavareză este dispusă să negocieze transferul lui Franck Ribery, în cazul în care jucătorul vrea să plece.

„Am discutat deja la ultima şedinţă şi suntem de acord. În cazul în care Ribery vrea să plece, ne vom ocupa de această problemă“, a explicat Beckenbauer.

„Kaiser Franz“ a menţionat că mijlocaşul francez are două opţiuni: să-şi prelungească înţelegerea cu gruparea bavareză sau să fie lăsat să se transfere.

„Singura problemă pentru Bayern este că, în cazul în care jucătorul vrea să plece, ne va fi foarte greu să-l oprim“, a adăugat Beckenbauer, deşi alt oficial al clubului din München, Karl-Heinz Rummenigge, a declarat că gruparea bavareză nu intenţionează să-l vândă pe jucătorul francez.

La rândul său, managerul clubului Bayern, Uli Hoeness, a afirmat cu puţin timp în urmă că un picior al lui Ribery costă 50 de milioane de euro, comentând astfel interesul manifestat de Chelsea Londra, Barcelona şi Real Madrid pentru mijlocaşul din Hexagon.

Perez, decis „să se bată“ pentru Ribery

Presa iberică susţine că formaţia Real Madrid este pregătită să plătească 55 de milioane de euro pentru internaţionalul francez al echipei Bayern München, Franck Ribery, după ce a cheltuit deja 93 de milioane de euro pentru Cristiano Ronaldo şi 65 de milioane de euro pentru Kaka.

„Franck Ribery va juca la Real Madrid şi va fi al treilea cel mai scump transfer al verii pentru preşedintele Florentino Perez“, a scris prestigiosul cotidian sportiv As.

Jurnaliştii iberici au informat că preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 7 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°