Ieri, procurorul Gheorghe Velea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, a dispus trimiterea în judecată a învinuitului Tudorel Coteţ, în vârstă de 52 de ani, conducător auto la SC "Demopan" SA Galaţi - punct de lucru Brăila, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.
Reprezentantul acuzării precizează că, în perioada septembrie 2007-ianuarie 2008, conducătorul auto şi-a însuşit şi a valorificat motorină în valoare de 8.725 lei, folosind un card de alimentare "Rompetrol", cu ajutorul căruia obţinea combustibilul necesar desfăşurării activităţii pe două autoutilitare. Şoferul alimenta sub necesar, iar diferenţa o valorifica, vânzând-o unor clienţi de ocazie. Societatea prejudiciată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, deşi a formulat plângere penală împotriva angajatului necinstit, pentru că acesta - după declanşarea cercetărilor - a acoperit paguba în totalitate. Tudorel Coteţ n-a scăpat, totuşi, de răspundere penală, astfel că e silit să se prezinte în faţa instanţei de judecată, în calitate de inculpat. Ieri, procurorul Gheorghe Velea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, a dispus trimiterea în judecată a învinuitului Tudorel Coteţ, în vârstă de 52 de ani, conducător auto la SC "Demopan" SA Galaţi - punct de lucru Brăila, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.
Reprezentantul acuzării precizează că, în perioada septembrie 2007-ianuarie 2008, conducătorul auto şi-a însuşit şi a valorificat motorină în valoare de 8.725 lei, folosind un card de alimentare "Rompetrol", cu ajutorul căruia obţinea combustibilul necesar desfăşurării activităţii pe două autoutilitare. Şoferul alimenta sub necesar, iar diferenţa o valorifica, vânzând-o unor clienţi de ocazie. Societatea prejudiciată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, deşi a formulat plângere penală împotriva angajatul