Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolnavii de insuficienţă renală, ţinuţi în viaţă de aparate

Publicat in Adevarul, vineri 19 iunie 2009 ·

O dată la două zile, ei petrec ore bune în spital pentru a mai câştiga un strop de sănătate Astăzi, pentru aceşti bolnavi, singura soluţie pentru a scăpa de calvar este transplantul de rinichi. Din păcate, foarte puţini au şansa să găsească un donator compatibil, iar atunci singura cale de a rămâne în viaţă este dializa.

Forfotă mare astăzi, încă de la primele ore ale zilei, la centrul de dializă. Nimic nou însă. Imagini cotidiene ale celor care vin să lupte cu moartea. „La ora actuală avem 138 de pacienţi care fac hemodializă, 16 în dializă peritoneală şi 42 de bolnavi care au suferit un transplant renal şi care fac dializă sau pe care îi avem sub supraveghere medicală“, a declarat astăzi Dionisie Dubinciuc, medicul coordonator al Centrului de Dializă Vâlcea.

Unul dintre pacienţii aflaţi la tratamentul de dializă a povestit că este cumplit să trăieşti dependent de aparate. „Nu am altă soluţie. Dacă vreau să mai trăiesc, trebuie să vin de două ori pe săptămână să fac dializa. Nu este uşor, dar aproape că am ajuns să mă obişnuiesc cu stilul acesta de viaţă. Depind de aceste aparate de câţiva ani“, a spus Ion Manolache.

Stresul ne îmbolnăveşte de rinichi

Tuturor pacienţilor li se recoltează analize de control, iar tratamentul li se prescrie în funcţie de rezultatul acestora. Specialiştii spun că principalele cauze ale îmbolnăvirii sunt stresul şi alimentaţia necorespunzătoare.

„Din păcate, oamenii nu merg la medic pentru a-şi face controale regulate de sănătate. Cei mai mulţi vizitează un medic numai atunci când ajung să se simtă rău, când boala este destul de avansată şi nu prea mai sunt soluţii“, a mai precizat medicul Dionisie Dubinciuc.

Meniu personalizat pentru bolnavi

În anul 1999, când a fost înfiinţat Centrul de Dializă în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum o ora
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 11 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 10 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 6 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 9 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 9 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 12 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Echipa Europei a câştigat Laver Cup

News.ro acum 7 ore
Echipa Europei a câştigat Laver Cup Berlin 2024, după ce Carlos Alcaraz l-a învins pe Taylor Fritz cu 6-2, 7-5, duminică, aducând victoria cu 13-11 la general pe Uber Arena. Este al cincilea titlu Laver Cup pentru Echipa Europei, oferind un moment d

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°