Cuvântul grubă apare în primele liste de argou românesc - la N.T. Orăşanu, în Întemniţările mele politice, 1861, la G. Baronzi, în Limba română şi tradiţiunile ei, 1872 - cu sensul de "grămadă, mulţime (de bani)"; Baronzi îl foloseşte şi în literatură: "A văzut cu ochii lui grubă mare la dânsa, mă, numai zgripsori pitiţi într-o purcică" (Misterele Bucureştilor, 1862, p. 131). La aceeaşi autori (Orăşanu 1861, Baronzi 1872), gruba apare ca denumire a decarului, a cărţii de joc cu valoarea 10 (deci cu cel mai mare număr de simboluri desenate pe ea, cărţile următoare purtând imaginile unor figuri umane). Nouarul era numit fratele grubii, desigur în calitatea sa de număr aflat în imediata vecinătate a lui zece.
În deceniile care au urmat, cuvântul a circulat şi în variantele grupă şi grup, remotivări semantice prin apropiere de neologismele de sursă franceză. Utilizarea prototipică a cuvântului nu este ca substantiv, ci ca adjectiv (cantitativ) invariabil, în combinaţie cu bani: "Au ochit un husăn de avea bani grupă pe el" (E. Barbu, Groapa, 1974, p. 328); "ăştia au banu' grup" (România liberă, nr. 893, 1993); "bani grubă" (N. Croitoru Bobârniche, Dicţionar de argou al limbii române, ed. a II-a, 2003). Trecerea spre grup(ă) a fost motivată de lipsa de transparenţă a lui grubă, dar a fost şi favorizată de faptul că grup(ă) desemnează o multitudine, sugerează acumularea şi poate fi simţit ca un sinonim parţial pentru mulţime, grămadă.
În ultima vreme, remotivarea a mai avansat cu un pas, grupă primind un adjectiv care îi atribuie mai mult sens ca intensificator adverbial, şi anume mare: "înghesuială grupa mare!" (iorga.eu); "în concluzie, supărări minore, linişte grupa mare..." (douamaini.ro); "la Acvarium, continuă să se fure grupa mare" (arenavalceana.ro, 3.10.2006); "sus era frig grupa mare" (jamaykdesign.ro, 18.01.2009) etc.
Ori
