Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Republica”, 100% clujean din toamnă

Publicat in Adevarul, vineri 19 iunie 2009 ·

Unul dintre simbolurile oraşului speră să fie readus la viaţă începând din luna septembrie. Prins între certurile dintre RADEF şi Primărie, cinematograful va fi transferat de la stat la municipalitate.  Un bilanţ şocant, făcut public la deschiderea Festivalului Internaţional de Film Transilvania din acest an, ne arată că numărul persoanelor care urmăresc un film la cinema Republica a scăzut dramatic, ajungând la 70 pe zi.

„Avem datoria să tragem un semnal de alarmă pentru că în ultima perioadă administratorii acestui cinematograf se chinuie să supravieţuiască. S-a ajuns ca pe zi să vină cel mult 70 de persoane la un film, singurele speranţe ale cinematografului fiind festivalurile”, a spus preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, la deschiderea celei de-a opta ediţii a festivalului.

Neînţelegeri între primărie şi RADEF

Un prim ajutor ar putea veni din partea Primăriei Cluj-Napoca, însă administraţia locală nu poate cheltui niciun ban pentru cinematograf, deoarece Republica se află în domeniul statului. „Aşteptăm ca RADEF să cedeze cinematograful municipiului, iar apoi ne putem implica”, ne-a spus Raimonda Boian, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca. Potrivit Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF) „România Film”, cinematograful nu a putut fi transferat municipalităţii în urmă cu o lună, când s-a încercat pentru prima dată acest lucru.

„În luna mai am luat parte la o primă tentativă de a transfera cinematograful Republica de la stat în administrarea Primăriei, dar nu s-a putut. Motivul este legat de proceduri”, ne-a spus Vasile Pop, şeful comisiei de predare a cinematografelor din cadrul RADEF România.

Reprezentanţii administraţiei locale neagă. „Nu s-a putut prelua, deoarece cinematografele trebuie casate. Am solicitat expres încă o dată, săptămâna trecută, ca RADEF să ne transmită documentel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°