Obiceiul balului pare sa fi fost adus si impamântenit de ofiterii rusi. Asa se spune, desi am mari indoieli, gândindu-ma ca majoritatea familiilor zise fanariote erau occidentalizate. Limba franceza era la ea acasa in sânul lor si, odata cu ea, civilizatia franceza. Nu pot, iarasi, sa nu-mi amintesc de Cantacuzini, care, cu exceptia lui Serban Voda, au apreciat cum se cuvine Occidentul. Sa nu fi adus ei si pe aceste meleaguri frumoasele obiceiuri ce bucurau viata castelelor si a palatelor din vest? Ce-i drept, in momentele de ocupatie armata tarista - dar si austriaca! - balurile au abundat, fiind un mijloc de câstigare a bunavointei marii boierimi, interesata la rândul ei sa afle si sa cântareasca intentiile ocupantilor si, daca era posibil, sa-si marite fetele cu ofiteri cu sânge albastru. Din aceste baluri si-au tras seva balurile si „soareele" de mai târziu, un Grigore Sutu si un Iancu Otetelisanu reusind sa le periodizeze pâna la transformarea lor in obicei, obicei care a culminat cu Balul Curtii instaurat de Carol I pentru sarbatorirea sfârsitului de an. E de semnalat ca au fost si pictori care s-au specializat in desenarea costumelor si a ornamentatiei, dintre ei detasându-se Theodor Aman si G.D. Mirea. In preajma razboiului care a adus Netârnarea si, fireste, ulterior, numarul balurilor a crescut simtitor, paleta lor variind de la scopul patriotic de strângere a chetei pentru armata pâna la sarbatorirea unui eveniment special intr-o familie. Fotografia pe care o prezint, datând din 1888, a fost probabil realizata intr-o asemenea imprejurare sa-i zicem speciala. De remarcat ca putea fi facuta in orice familie instarita, familiile boieresti si princiare ne mai detinând monopolul dupa proclamarea regatului. Mai mult, daca rasfoim presa timpului, constatam ca balurile erau organizate chiar si de câteva stabilimente modeste, precum Hotel de Pest, vulgarizarea