Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazare la sedinta CExN al PSD "Eu sunt particular"

Publicat in Ziua Constanta, vineri 19 iunie 2009 ·

Cei doi lideri de la Constanţa au sosit în urmă cu puţin timp la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, care se desfăşoară astăzi la Turnu Măgurele. În cadrul căreia reuniunii fi dezbătute rezultatele alegerilor din 7 iunie

Chestionat de ziariştii prezenţi la Turnu Măgurele, în legătură cu prezenţa la vot redusă la scrutinul din 7 iunie la Constanţa, primarul Radu Mazăre a susţinut că „oamenii votează oameni": „Cu asta cred că v-am lămurit. Atunci când au avut şi au crezut în cine trebuie să voteze, au votat în consecinţă. Spre exemplu fratele meu, Alexandru Mazăre a obţinut 65% aproape". În realitate se ştie că revolta organizaţiei de la Constanţa a fost bazată pe refuzul celor de la centru de a acorda un loc eligibil lui Lucian Băluţ, cel susţinut de PSD Constanţa pentru europarlamentare. „În mod sigur dacă era un candidat de la Constanţa avea ce să le transmită oamenilor şi ar fi ieşit să-l voteze. Aşa când votezi pe undeva pe sus, se întâmplă ce s-a întâmplat".

În privinţa relaţiei existente la acest moment cu PD-L-ul Mazăre a evidenţiat că există posibilitatea ca în cadrul şedinţei de astăzi să se discute acest aspect. „Eu am spus de la bun început că nu merge această guvernare de struţ sau cămilă. Nu am venit acum special să cer ieşirea de la guvernare. Am înţeles că se va face o analiză a alegerilor şi a ceea ce va urma şi cum ne putem mobiliza ca să scăpăm de preşedintele nostru drag şi iubit care în cinci ani de zile nu a făcut decât hărmălaie în ţara asta şi nu a construit nimic".

Întrebat dacă se aşteaptă să primească mustrări la această şedinţă unde se analizează rezultatul alegerilor, Mazăre a spus: „Eu? Eu sunt particular, doamnă!".

Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a susţinut, la unison cu colegul său, că întâlnirea de azi este una necesară pentru această etapă în condiţiile în care, în

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 36 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°