- Cultural - nr. 319 / 19 Iunie, 2009 Traia de mult, in partile Ardealului, un gospodar. Ramas fara lemne, intr-o buna zi lua carutul si securea, indreptandu-se spre padure. Nici nu apuca bine bietul om a se afunda in ea, ca, din apropiere, un glas plangaret i se milogi: - Omule bun, omule bun!... ia te rog piatra aceasta de pe mine, si-ti promit ca te voi rasplati imparateste. Milos, gospodarul ridica piatra dezgolind intreaga splendoare a lui, un ditamai sarpe incolacit, gata a se arunca asupra sa: - Te mananc!... Te mananc! zise sarpele. Pastrandu-si prezenta de spirit, omul nu se pierdu cu firea: - Nu se poate asa ceva, sarpe...bun! Ti-am salvat viata, iar tu acum vrei sa ma mananci? Vom merge mai bine pe poteca din fata, si-o sa cautam un judecator. Cazand de acord, cei doi isi continuara drumul pana cand, in fata lor, aparu dintr-un sant, pricajit ca vai de el, un cal. Dupa ce ii povestira toata patania, sarpele ataca: - Ei, care este parerea ta? Fara a sta prea mult pe ganduri, calul spuse: - Si eu l-am slujit pe om douazeci de ani, carandu-i toate poverile, iar acum cand am imbatranit si nu mai pot face nimic, m-a aruncat in sant. Mananca-l! Speriat, omul ruga pe sarpe sa caute alt judecator. Nu dupa multi pasi, dadura peste un caine. Povestindu-i cum s-a intamplat totul, sarpele ii puse si lui aceiasi intrebare: - Ei, care este parerea ta? Slabit, cainele vorbi: - L-am pazit pe om toata viata mea, iar acum cand sunt bolnav si batran, m-a alungat de la casa lui. Mananca-l! Mananca-l! Deznadajduit, gospodarul ceru un ultim judecator. Norocul lui avea sa fie vicleana vulpe, care, ascultandu-le povestea, cuvanta: - Dragii mei, nu pot sa judec situatia in care va aflati, decat dupa ce ma veti conduce la locul faptei. Ajuns la destinatie, vulpea insista catre sarpe: - Cumetre, strange-te colac, si voi sti atunci cum ai fost gasit la