Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România cu iz medieval

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 19 iunie 2009 ·

A venit vara şi toată lumea se gândeşte unde îşi va petrece concediul. Opţiunile de la târgurile de turism au fost tentante şi cele mai bune oferte au fost în ţări precum Turcia, Grecia şi Bulgaria. Este adevărat că ele îţi oferă vacanţe frumoase, dar nu ne-am putea organiza concediul şi în România?

În România există locuri cu adevărat mirifice, care pot să încânte şi cel mai pretenţios turist. Sunt ţinuturi de o frumuseţe inegalabilă, care abia aşteaptă să le descoperi şi de aceea agenţiile de turism din ţară oferă pachete cu circuite demne de luat în seamă. Unele dintre aceste zone deosebite şi care te trimit în urmă cu câteva sute de ani, în perioada medievală, sunt oraşele Sighişoara, Târgu Mureş, Arad, Timişoara, Deva şi Sibiu.

Castelul Huniade, cel mai vechi monument istoric din Timişoara

În afara românilor, alte comunităţi etnice din Timişoara (peste 85%) sunt reprezentate de maghiari, germani şi sârbi. Structura confesională reflectă diversitatea etnică: ortodocşii coexistă cu romano-catolicii, greco-catolicii şi reformaţii. Istoria oraşului a cunoscut multe perioade interesante, începând cu secolul XIV, când aşezarea devine pentru o vreme reşedinţă regală la iniţiativa lui Carol Robert de Anjou. Alt moment demn de a fi amintit este secolul XV, atunci când Iancu de Hunedoara este numit comite de Timiş şi îşi mută familia aici. Castelul Huniade, refăcut cu acea ocazie de Iancu, este cel mai vechi monument istoric din oraş. Construcţia cetăţii moderne a Timişoarei începe în 1723 şi durează 42 de ani. Printre atracţiile oraşului se regăsesc Palatul baroc, Catedrala ortodoxă, Domul romano-catolic, Sinagoga din Cetate, dar şi fabrica de bere Timişoreana, construită în jurul anului 1718, imediat după ieşirea de sub dominaţia otomană. La Timişoara, cazarea porneşte de la 120 de lei/noapte/cameră dublă la o pensiune de trei stele

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 6 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 5 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 11 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 12 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°