Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Mica Vienă” s-a mutat la Sibiu

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 19 iunie 2009 ·

Unii dintre străinii care vin aici spun că se simt mai bine ca acasă. Românii spun că e mai frumos şi mai curat decât în multe oraşe europene. Şi, mai ales, mult mai ieftin. Sibiul, fostă Capitală Culturală Europeană în 2007, a continuat să înflorească după anul care i-a adus celebritatea nu neapărat în plan cultural, cât mai ales turistic. Sursa: Veronica D. Niculescu

Pentru o vacanţă sau numai pentru un weekend în Sibiu, vara este, probabil, cel mai potrivit anotimp. Acest oraş transilvan, cu iz de poveste medievală, răsună în sezonul turistic de toate limbile pământului. Terasele din Piaţa Mică sunt pline, Piaţa Mare palpită ca o inimă, iar dacă ai noroc, prinzi şi un festival, cu muzică, spectacole sau filme.

Ce poţi vizita

Plimbarea prin centrul istoric este cea dintâi recomandare. Străjuit de vechiul zid de apărare de pe strada Cetăţii, centrul Sibiului este un ansamblu de arhitectură medievală care cucereşte de la prima vedere. Este cea mai mare rezervaţie de arhitectură din Europa centrală şi de est, atât ca întindere, cât şi ca bogăţie a formelor.

CUM AJUNGI

OBIECTIVE TURISTICE

CAZARE

Puţine oraşe europene se bucură de un centru istoric atât de rafinat ca al Sibiului, cu ansamblul său de pieţe medievale – Piaţa Mică, Piaţa Mare, Piaţa Huet. Un tur al obiectivelor turistice importante poate dura între una şi trei ore, în funcţie de cât doreşti să zăboveşti în fiecare loc.

PANORAMĂ. Sibiul văzut din Turnul Sfatului

Ţinta obişnuită a turiştilor este Piaţa Mare, inima oraşului. Cum ajungi acolo? În centrul istoric al Sibiului nu se mai intră de ani buni cu maşina. Dinspre Bulevard (locul unde te lasă cam orice taximetrist, dacă îi spui că vrei să mergi în centru), ajungi în piaţă străbătând bulevardul Nicolae Bălcescu. Şerpuit, cu frumoase c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 41 minute
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum o ora
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin şase persoane au fost rănite, un suspect este în custodia poliţiei

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şase persoane au fost spitalizate joi, dintre care una în stare critică, după un incident armat care a avut loc la Universitatea de Stat din Florida, iar un suspect a fost reţinut, relatează Reuters. Focuri de armă au fost raportate la prâ

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Lasconi, întrebată cu cine ar vota dacă în turul 2 ar ajunge George Simion şi Nicuşor Dan: E misiune imposibilă

News.ro acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, cataloghează drept ”misiune imposibilă” situaţia în care ar avea de ales între George Simion şi Nicuşor Dan în finala prezidenţială din acest an. Ea l-a criticat din nou pe candidatul independent care a primit susţin

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 2 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 5 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 4 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/25°
vin.

8°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

15°
joi

10°/24°
vin.

11°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

9°/19°
vin.

7°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

12°/27°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/27°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°