Teatrul de Vară din Herăstrău pune în pericol Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", susţine directorul general al instituţiei, Paula Popoiu.
Potrivit acesteia, cu ocazia concertului susţinut la Teatrul de Vară, de la 17 iunie 2009, de către grupul Gogol Bordello şi Taraf de Haïdouks, Muzeul Satului "a fost expus distrugerii din partea unor grupuri care au încercat să pătrundă prin efracţie în instituţie, pentru a ajunge la Teatrul de Vară".
Incidentul s-a petrecut după ora de închidere a muzeului, iar grupurile ar fi provocat un scandal la poarta instituţiei. "După ora de închidere a muzeului, mai mulţi «spectatori» dornici să vadă formaţia «les Haidouks» au încercat să sară gardul muzeului. Masurile de prevenţie luate de noi dublarea pazei cu câini lupi au salvat aseară muzeul de «iubirea» noilor vizitatori", afirmă Paula Popoiu.
Teatrul de Vară, administrat de Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", a fost renovat recent de către Primăria Municipiului Bucureşti. "Nu au fost luate măsuri de delimitare a Muzeul Satului de teatru", spune Paula Popoiu, care mai susţine că primarul Oprescu a promis că deschiderea teatrului se va face numai după construirea unui zid de protecţie între muzeu şi teatru. Directoarea declară că zona de lângă Teatrul de Vară a mai fost incendiată în anul 1998.
Instituţia anunţă demararea campaniei "Salvaţi Muzeul Satului!" şi o dezbatere despre consecinţele vecinătăţii cu Teatrul de Vară în cadrul programului "Omul care dărâmă locul", lansat de Ministerul Culturii.
Teatrul de Vară din Herăstrău pune în pericol Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", susţine directorul general al instituţiei, Paula Popoiu.
Potrivit acesteia, cu ocazia concertului susţinut la Teatrul de Vară, de la 17 iunie 2009, de către grupul Gogol Bordello şi Taraf de Haïdouks, Muzeul Sa