A studiat teologia, dar a ajuns să construiască instrumente muzicale. A făcut chiar o invenţie la naiuri, pentru ca sunetul să nu se altereze: a înlocuit ceara de acordaj cu un cilindru.

Pe Miron Cernătecu tatăl său intenţiona să-l facă tot preot, profesie care o avea şi părintele său. „Am fost chemat, cum se spune, dar nu şi ales”, povesteşte constructorul de instrumente. Absovent al Seminarului Teologic din Craiova, tânărul de odinioară s-a înscris apoi şi la Facultatea de Teologie, dar a abandonat foarte repede după primul trimestru. „Am vândut cărţile de Biblie şi îmi cumpăram instrumente muzicale. Pentru prima dată am cumpărat un acordeon şi cântam la ora 6 dimineaţa, trezindu-i pe seminarişti în acordurile horelor, sârbelor, brâului sau pe muzică uşoară”. A vrut apoi să dea la Educaţie Fizică, iar în final a ajuns la Conservator. Pe timpul facultăţii, la cantina Conservatorului, a cunoscut-o pe soţia sa, alături de care şi-a legat destinul. „Eu pusesem ochii pe o conservatoristă, care avea să-mi dea nişte partituri, dar până la urmă am rămas alături de soţia mea”.

Dalila a cucerit lumea cu naiurile tatălui ei

Proaspăt absolvent de Conservator, Miron Cernătescu a devenit profesor la Liceul din Bălceşti-Vâlcea, unde a înfiinţat o orchestră de muzică populară pentru copii. Ştia să cânte la vioară, mandolină, ocarină, fluier, acordeon, ţambal dar cu naiul avea ceva probleme. „Trei luni m-am chinuit cu un nai şi orice aş fi făcut, acesta se dezacorda. Aşa mi-a venit ideea să înlocui ceara din construcţia naiului, cu un cilindru. În 1984 am mers la Comitetul pentru Cultură şi le-am spus de invenţia mea şi ştiţi ce au făcut? Au dat datele mele la Fabrica de la Reghin, iar ăia au început să facă naiuri în serie. Partidul nu accepta ca invenţia să fie făcută de unul singur. Am prezentat materialul la OSIM, de la Paris, la Oficiul de invenţii, u