Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Municipalitatea doreşte stingerea conflictului dintre sindicat şi conducerea CET Brăila

Publicat in Vocea Brailei, vineri 19 iunie 2009 ·

* edilul-şef e dispus să plătească cât se poate de mult din datoriile pe care Primăria le are către CET, atâta vreme cât şi sindicatul de la CET va ajunge la o înţelegere finală rezonabilă cu conducerea

Municipalitatea încearcă să minimalizeze pe cât se poate impactul economico - social al conflictului dintre sindicatul şi conducerea CET Brăila. Primarul Aurel Simionescu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că se va ţine de promisiunea făcută conducerii CET, de a plăti cât se poate de mult din datoria istorică pe care CLM o înregistrează la CET, atât timp cât şi ei vor fi dispuşi să stingă conflictul cu sindicatul: "Purtăm în continuare, atât cu membrii Consiliului de Administrare de la CET, cât şi cu sindicatul, discuţii ca să se stingă conflictul. Noi vom plăti cât vom putea de mult, dar trebuie să fie şi ei înţelegători. Trebuie să se pună de acord cu eşalonarea, pentru că nu trebuie să fie afectaţi atât de mult angajaţii, trebuie să îşi ia salariile. Totodată, e cazul să deblocăm costurile, care acum, din cauza conflictului, sunt blocate. Deci, problema e delicată, dar sperăm să fim cu toţii înţelegători şi să o rezolvăm, pentru că sunt multe în joc şi pot avea mulţi de suferit. Blocajul de acum nu mi se pare normal, cum nu e normal să stăm blocaţi în tot felul de procese şi discuţii interminabile". Amintim că la finele lunii trecute, la SC "CET" sindicatul a iniţiat procedura de executare silită în contul unor datorii de ordin salarial în cuantum de circa 36 miliarde de lei vechi reprezentând drepturi suplimentare ca urmare a alinierii pragului minim de salarizare în unitate la cel de la nivel de ramură. De altfel, de mai bine de o săptămână, în cadrul procedurii de executare silită, societatea are conturile blocate. Săptămâna trecută însă, practic părţile au convenit ca suma să fie eşalonată la plată pe o perioadă de 38 de luni, urmând ca în

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin propune negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, dar refuză armistițiul cerut de Occident

Ziua Constanta acum 34 minute
Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri „directe” și „fără condiții prealabile” între Rusia și Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, respingând până la aceste discuții orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de Kiev ș

Donald Trump solicită 20.000 de noi ofiţeri pentru a ajuta la expulzări / ”Străinii ilegali care rămân în America se confruntă cu pedepse, inclusiv o perioadă semnificativă de închisoare”

G4Media acum 2 ore
Donald Trump a ordonat Departamentului de Securitate Internă să adauge cel puţin 20 000 de ofiţeri pentru a pune în aplicare politicile sale de expulzare, relatează News.ro, care citează BBC. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% di

Donald Trump crede că Putin e sincer când cere negocieri de pace cu Ucraina: „Va fi o lume cu totul nouă și mult mai bună”

Libertatea acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, crede că omologul său rus Vladimir Putin este sincer când cere negocieri de pace cu Ucraina și spune că speră la o lume mai bună.

Tragerile LOTO de duminică, 11 mai 2025. Report la Joker la categoria I de peste 3,56 milioane de euro

HotNews acum 39 minute
Duminică, 11 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 8 mai, Loteria Română a acordat peste 21.100 de câștiguri în valoare totală de peste 1,19 milioane de lei. Nu

Leon al XIV-lea va spune prima sa rugăciune în calitate de Papă de la Bazilica Sfântul Petru

Ziarul Financiar acum 42 minute
Leon al XIV-lea va oficia rugăciunea duminicală pentru prima dată în calitate de Papă. Eveniment va atrage mii de turişti şi credincioşi. De la balconul Bazilicii Sfântul Petru, noul papă va spune „Regina Caeli” („Regina Cerului”), o rugăciune adres

Auchan închide 25 de supermarketuri şi concediază 710 angajaţi, ca parte a unui plan de restructurare, în Spania

Libertatea acum 2 ore
Retailerul francez Auchan a anunțat închiderea a 25 de supermarketuri, ca parte a unui plan de restructurare, iar această decizie va duce la desființarea a peste 700 de locuri de muncă, în Spania, potrivit AFP.

FCSB, campioana României și în sezonul 2024/2025

Ziua Constanta acum o ora
FCSB și-a apărat cu succes titlul de campioană a României cucerit sezonul trecut, asigurându-și matematic și cucerirea campionatului 2024/2025. În runda a opta din play-off, Universitatea Craiova a remizat pe teren propru cu CFR Cluj, 2-2, iar acest

Albanezii sunt chemaţi la vot: premierul Edi Rama îşi doreşte al patrulea manda / Strategul campaniei lui Trump încearcă să-l readucă la putere pe liderul opoziţiei, Sali Berisha, care se confruntă cu acuzaţii de corupţie

G4Media acum 3 ore
Albania organizează duminică alegeri parlamentare în care premierul Edi Rama încearcă să obţină un al patrulea mandat, fapt fără precedent, după o campanie dominată de promisiuni de aderare la Uniunea Europeană şi acuzaţii de corupţie generalizată.

Horoscop pentru duminică, 11 mai 2025.Probleme de sănătate pentru una dintr zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Importante zile pentru relațiile parteneriale se conturează la finalul acestei săptămâni. Stai de vorbă pe îndelete cu partenerul de viață și cu partenerii profesionali, colaboratorii. Sunt șanse bune pentru a lămuri chestiuni comune vechi și

Zile libere de Rusalii. Când pică și cât durează minivacanța pentru bugetari

Botosani News acum 3 ore
Zilele libere de Rusalii din 2025 aduc o nouă minivacanță pentru bugetari. Vezi în ce zile pică sărbătoarea și câte zile libere sunt acordate potrivit calendarului oficial. După minivacanța de 1 Mai, românii se pregătesc pentru o nouă serie de zile

Vremea

București
acum

14°
dum.

7°/23°
lun.

8°/14°
mar.

10°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

9°/18°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/12°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
acum

14°
dum.

6°/18°
lun.

3°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°