Ne blocăm de mici în nişte idei fixe şi ne aliniem altora şi mai greşite ca ale noastre, că, nu-i aşa, cine mai are timp astăzi de analize profunde, de cunoaştere mai pe-ndelete?... Toţi ne pricepem la pus etichete, toţi ştim să "citim" oameni din prima şi puţini avem calitatea rară şi preţioasă de a recunoaşte că ne-am înşelat în privinţa unui om, în bine sau în rău.

Aparenţele înşală mai abitir ca bărbaţii nesiguri pe ei, dar nu ştiu cum facem de nu le abandonăm. Mereu ne luăm după ceea ce vedem în fugă, după haine, machiaje, gesturi, după ce citim prin ziare sau vedem la tv, după o minusculă particulă din personalitatea unui om pe care o vedem cu mintea îngustată şi în superficialitatea cu care trăim de cele mai multe ori.

Toţi ne pricepem la datul cu părerea, de parcă oamenii aceia despre care vorbim cu atâta apăsare pe adjective ne-ar fi cel puţin rude de gradul I şi am şti pe de rost despre ei cum plâng, cum dorm, la ce glume râd, ce-i emoţionează şi ce-i şochează.

Din "clasicele" abordări aş aminti vreo câteva, poate ni le corectăm în minte şi privim altfel lumea măcar azi:

- intelectualul - trebuie musai să fie tipul ăla prăfuit, slinos, prost îmbrăcat, puţin alcoolic poate, care nu înţelege nimic din universul modern şi care bate în ţevile oricăror vecini care ascultă muzică - nu ştiu cu ce exemplu să vă năucesc, puteţi să luaţi singuri o "lupă" şi să vă uitaţi la Dragoş Bucurenci sau la Mircea Vasilescu, la Gabriel Liiceanu sau Marina Constantinescu, la Mircea Cărtărescu sau Alexandru Tomescu şi veţi descoperi nişte fiinţe adorabile, mai tinere şi mai conectate la pixeli ca mulţi dintre cei care-i etichetează aiurea;

- manechinele care beau apă plată - cele mai multe dintre ele sunt fete care muncesc, ceea ce deja le poziţionează într-o categorie net superioară bârfitoarelor care trăiesc pe spina